În această noapte, la ora 02,11, Poliţia Oraşului Cîmpeni a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN 75 a avut loc un accident rutier soldat cu victime omeneşti.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că M.C., de 19 ani, din comuna Lupşa, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Cîmpeni – Bistra, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu un capăt de pod.
În urma accidentului D.V.I., de 19 ani şi P.D.G., de 25 de ani, ambii din comuna Lupşa, pasageri în autoturism, au suferit leziuni corporale grave şi au fost transportați la spitalul din Cîmpeni de unde au fost transferaţi la spitalul din Alba Iulia în vreme ce conducătorul auto a suferit leziuni corporale uşoare.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.
Comisarii de la Mediu au aflat de unde provine putoarea care sufoca localitatile Sebes, Rahau, Lancram si Petresti!
Incepand de sambata seara, comisarii de la Garda de Mediu din...
Deschide