FIȚI VIGILENȚI, NU VĂ LĂSAȚI PĂCĂLIȚI DE ESCROCI! CÂȘTIGURI SIGURE ȘI MARI – SUNĂ PREA BINE CA SĂ FIE ADEVĂRAT!

În cadrul campaniei de informare publică desfășurată de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, în scopul prevenirii victimizării din infracțiuni informatice și înșelăciuni, prezentăm alte cazuri, pentru a atrage atenția cu privire la ușurința cu care cetățenii pot să cadă în plasa escrocilor din mediul online. 

O femeie din Alba Iulia a sesizat poliției faptul că a accesat un joc, prin intermediul unei rețele de socializare, iar la scurt timp a primit o notificare prin care era anunțată că a câștigat 300.000 de euro, bani pe care îi va primi, prin curier, la domiciliu. 

Escrocii i-au cerut să vireze, într-un cont bancar, suma de 250 de lei, reprezentând o așa zisă taxă de înregistrare. Mai apoi, a fost notificată cu privire la faptul că șoferul a fost oprit la vamă, iar pentru a putea trece este nevoie ca femeia să depună, în cont, 500 de lei. 

Din fericire,  aceasta a realizat că este victima unei infracțiuni și nu a dat curs celei din urmă solicitări. 

O altă situație a fost sesizată de către o femeie din Sebeș care a spus că a primit, pe telefonul mobil, un mesaj, din partea unei persoane care s-a dat drept medic într-o țară din Orientul Mijlociu și care i-a comunicat că dorește să îi trimită un colet cu bijuterii și alte valori. Ulterior, femeia a fost contactată, telefonic, de o femeie care i-a spus că este curier și care i-a solicitat să transfere, printr-un serviciu online, suma de 332 de euro, care ar fi reprezentat taxa de trecere a frontierei a coletului prețios. 

După aproximativ o săptămână de așteptare, femeia și-a dat seama că a fost înșelată și a sesizat poliția. 

În ambele cazuri, polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. 

Stimați cetățeni, un mesaj care vă spune că sunteți norocosul câștigător al unei sume importante de bani sau a unor bunuri extrem de valoroase, are în spate, cu siguranță, escroci care încearcă să pună mâna pe economiile dumneavoastră!

Folosindu-se de diverse scenarii aceștia vor încerca să vă determine să virați, în conturile lor, sume de bani sau vor încerca să intre în posesia datelor personale și a datelor cardurilor dumneavoastră bancare. 

Fiți vigilenți și amintiți-vă că nimeni nu dă bani sau bijuterii prețioase, în mod gratuit!  

Recomandari

Alte Articole