Eliberare de pașapoarte în orașul Ocna Mureș

În urma protocolului încheiat între Instituția prefectului Alba și Consiliul Local al orașului Ocna Mureș, începând cu data de 16 mai lucrători ai SPCLEP Alba își vor desfășura activitatea în Sala de ședințe a Consiliului Local din incinta Primăriei, str. Nicolae Iorga nr. 27. Acest punct de lucru are rolul de a simplifica activitățile pentru eliberarea pașapoartelor.

Scopul urmărit este de a crește calitatea serviciilor publice oferite cetățenilor pentru emiterea acestor documente de călătorie.
Prin intermediul acestui punct de lucru se primesc cererile pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și se eliberează aceste documente, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de actele normative care reglementează regimul acestora, precum și pe cele prevăzute de „Procedura de lucru privind preluarea cererilor de eliberare a pașapoartelor simple electronice și eliberarea acestor documente în mod offline”.
Programul de lucru este joi, din două în două săptămâni, între orele 10.00-14.00, începând cu data de 16 mai.

Recomandari

Alte Articole