Dr. Abdul Sharkawy: ,,Temperati-vă frica nejustificată, nu vă panicaţi! Fapte, nu frica! Maini curate!”

 

,,Nu mi-e teamă de COVID-19. Mai degrabă sunt îngrijorat de implicaţiile pe care le va avea această epidemie care se extinde rapid în toată lumea.

Sunt, pe bună dreptate, îngrijorat în privinţa persoanelor vârstnice, cu o stare de sănătate fragilă, care au cel mai mult de suferit.

Dar nu şi de COVID-19! Teama mea cea mai mare este reprezentată de valul de panică şi frică ce a pus stăpânire pe societate, oameni care îşi fac provizii haotic, în cantităţi ridicol de mari, ca şi cum s-ar retrage într-un buncăr antiatomic într-o lume postapocaliptică.

Vă implor! Temperaţi-vă frica nejustificată, nu vă panicaţi, dar educaţi-vă mental în sensul de a fi pregătiţi pentru orice. Acum avem ocazia să învăţăm, toţi, de la mic la mare, ce înseamnă igiena corectă şi ce importanţă are aceasta în prevenirea bolilor contagioase.

Să fim uniţi în această provocare, să arătăm compasiune faţă de ceilalţi, să fim răbdători şi, mai presus de toate, să căutăm mereu adevărul, să analizăm faptele şi să ne informăm din surse corecte, să nu mai dăm atenţie speculaţiilor şi mesajelor catastrofice.

Fapte, nu frică. Mâini curate. Inimi deschise. Copiii noştri ne vor mulţumi pentru asta!”, a scris medicul Abdul Sharkawy, specialist în boli infecţioase din Toronto, pe contul său de Facebook.

Recomandari

Alte Articole