Delgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale în Teiuş, joi, 26 septembrie 

 

Pentru efectuarea unor lucrări de cuplare a conductelor noi la reţeaua de distribuţie, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, joi, 26 septembrie, începând cu ora 08.00 în localitatea Teiuş.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 17.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Lucrările de cuplare a conductelor şi branşamentelor noi la sistemul de distribuţie constituie o etapă a unui proiect de investiţii al companiei Delgaz Grid care a vizat înlocuirea de conducte şi branşamente de gaze naturale în lungime de circa 5,5 kilometri, iar investiţia, în valoare de peste 1,4 milioane de lei, are ca scop îmbunătăţirea siguranţei şi a calităţii serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţii din Teiuş.

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Recomandari

Alte Articole