Daia Română: Doi bătrâni au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism

Sâmbătă, la ora 10.40, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ 106 K, în afara localităţii Daia Română, s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de echipa deplasată la faţa locului a rezultat că T.A., de 19 ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Sebeş – Daia Română, nu a adaptat viteza la condițiile de drum iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra volanului, a ieşit în afara carosabilului după care, în încercarea de a se redresa, a revenit pe carosabil unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 24 de ani, din municipiul Sibiu.
În urma accidentului, un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 77 de ani, pasageri în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni corporale grave şi au fost transportaţi la spitalul din Sebeş de unde au fost transferaţi în spitalul din Alba Iulia.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a evidenţiat faptul că niciunul nu era sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate, pe numele lui T.A. fiind întocmite acte premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporala din cuplă.

Recomandari

Alte Articole