Cupa „Andrei Tanțoș” la schi, la cea de-a treia ediție

Ajunsă la a treia ediție, Cupa „Andrei Tanțoș”, schi alpin, organizată de Consiliul Județean Alba împreună cu Asociatia Sportivă Montana Abrud, se va desfășura la Arieșeni, în perioada 14 – 15 februarie 2015.

Programul evenimentului conține două concursuri de slalom special. Primul dintre acestea va avea loc pe 14 februarie, începând cu ora 18.00, fiind singurul concurs de schi pe nocturnă de anul acesta și unul dintre puținele concursuri de acest gen din țara noastră. La finalul serii, la fel ca și în edițiile precedente,se vor lansa tradiționalele lampioane. Cel de-al doilea concurs va avea loc în data de 15 februarie și va începe la ora 09.30.

Concursul este destinat atât juniorilor, cât și seniorilor, fiind un concurs de rang național care punctează în Cupa României la categoria Open. De asemenea, în cadrul acestor două probe vor lua startul și cadeții, concursul fiind susținut în acest caz de CSS Câmpeni si DJST Alba.

Concursul omagiază memoria campionului, Andrei Tanțoș. Prestigiul acestei competiții este deja recunoscut la nivel național, astfel că la această ediție sunt așteptați mai mulți participanți decât în anii trecuți, la start fiind așteptați cei mai valoroși schiori români. De asemenea, este invitată și o delegație din Ungaria.

Concursul este dedicat memoriei multiplului campion național la schi alpin, decedat în urma unui tragic accident rutier produs în 2012. La reușita acestui concurs își vor aduce contribuția și Clubul Sportiv Școlar Câmpeni, Primăria Abrud, Liceul HCC Abrud, Cabana Vârtop, cărora le mulțumim pentru tot sprijinul. Concursul se va încheia cu Festivitatea de premiere, care va avea loc duminică, 15 februarie, în jurul orei 12.30.

Recomandari

Alte Articole