Cugirenii primesc decizia de impunere însoţită de scrisoarea primarului

În perioada următoare fiecare locuitor al oraşului Cugir va primi în cutia poştală decizia de impunere pe anul 2013. Este vorba de o înştiinţare de plată cu privire la impozitele şi taxele locale pe care le are destinatarul de achitat în acest an. Această adresă trimisă de Serviciul Public Taxe şi Impozite este însoţită de o scrisoare a primarului Adrian Teban prin care le comunică cetăţenilor investiţiile realizate în cursul anului precedent din bugetul local, precum şi lucrările pe care administraţia locală doreşte să le realizeze în 2013.

„Stimată doamnă / Stimate domn,Vă mulţumim pentru contribuţia pe care aţi avut-o la realizarea bugetului local, prin achitare taxelor şi impozitelor, în ciuda dificultăţilor financiare pe care le traversaţi.
Ca în fiecare an, din respect pentru dumneavoastră, vă aducem în atenţie modul în care au fost gestionaţi banii publici în 2012, precum şi investiţiile pe care ni le propunem pentru  2013.

În 2012 au fost realizate o serie de investiţii dintre care amintim:

· Achiziţionarea de aparatură medicală pentru Spitalul Orăşenesc –etuvă, aparat de distilare şi ionizare apă, aparat electroterapie şi aparat de terapie cu ultrasunete, sondă convexă, audiometru, etuvă sterilizare, sondă liniară pentru părţi moi, ecograf –  Total 181.199 lei;

· Achiziţionarea de aparatură medicală pentru Cabinetul medical şcolar- audiometru, spirometru- 47.718 lei;

· Amenajarea adăpostului pentru câinii comunitari- 30.000 lei;

· Continuarea reabilitării şi modernizării str. 21 Decembrie – 2.782.516 lei;

· Reabilitarea şi modernizarea str. Drăgana- 950.000 lei;

· Modernizarea  parcărilor (etapa a II-a): str. Rozelor, Trandafirilor, Lalelelor, Constructorului, Al. Sahia- 1.002.517 lei

· Reparaţii străzi (plombe, covoare asfaltice, înlocuire borduri, refacerea marcajelor, etc.) – str. Rozelor, Trandafirilor, Constructorului, Alexandru Sahia- 1.007.486 lei;

· Reparaţii şi întreţineri drumuri- str. Liliacului-Cugir, străzile Râului, Deal-Vinerea, drum Cugir – Călene- 19.000 lei

· Reparaţii drumuri de munte – Cugir- Călene, Cugir- Valea Gruşeri- 29.993 lei;

· Construirea a 7 drumuri forestiere – Piciorul Neamţului, Preluca – Comarnici, Valea Groşi, Râul Mic – Bucuru, Brădet, Vinerea – Archiş, Afinet- 2.580.943 lei (bani rambursaţi în 2013, din fonduri europene);

· Reparaţii staţii de autobuz (înlocuirea geamurilor sparte)- 9.900 lei;

· Hărţi Oraşul Cugir pentru staţiile de autobuz- 13.000 lei;

· Reparaţii ziduri de sprijin- str. Mihai Viteazu, Scăunel, I.B.Delanu- 78.339 lei;

· Organizarea Festivalului Naţional de Folclor- 310.902 lei (sumă ce va fi rambursată din fonduri europene);

În 2013  ne propunem să realizăm următoarele :

· Reabilitarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Orăşenesc Cugir ;

· Reabilitarea secţiei de chirurgie din cadrul Spitalului Orăşenesc Cugir;

· Amenajarea parcării policlinicii Spitalului Orăşenesc Cugir;

·  „Modernizarea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare şi tratare apă uzată în aglomerarea Cugir”-  modernizarea staţiei de tratare apă Râul Mare; extinderea şi modernizarea staţiei de epurare; extinderea reţelei de canalizare în Cindeni – Răchiţii, Teodor Aman, Putna, Călugăreni, Ciprian Porumbescu, Liliacului, Aurel Vlaicu, 1 Mai, Bariţiu, 9 Mai, Olteniei, Plevnei, I. Creangă, Salcâmului, M. Sadovenu, G. Asachi, Zorilor, 1 Iunie, Griviţei, 8 Martie, St. O. Iosif, Dealului, Şureanu, Bradului, M. Viteazul, Oituz, Avram Iancu, Crişan, M. Kogălniceanu, Munteniei, Cloşca, Făgeţel, Dorului, I. Slavici, Nuferilor, Lacului, Fagului, Cooperatorului, Primăverii, Decebal, Traian, Livezii, Tudor Vladimirescu, Ştrandului, Ghe. Lazăr, Biruinţei, Crângului, Crinului, Stadionului, Serelor; reabilitarea reţelei de canalizare pe str.:Doinei, Narciselor, Trandafirilor,  21 Decembrie, Viilor, Stadionului.

· Construirea staţiei de pompare şi epurare  în localitatea Vinerea;

· Finalizarea reabilitării şi modernizării străzii 21 Decembrie 1989;

· Realibitarea şi modernizarea străzilor:1 Mai, A. Iancu, M. Viteazu, V. Alecsandri, Râul Mic-Cugir şi strada Eroilor Vinerea;

· Modernizarea  parcărilor  (etapa a III-a) – str. Mureşului, Constructorului, Tineretului;

· Reabilitarea tribunei stadionului CSO Cugir.

   Având susţinerea dumneavoastră, îmi exprim încrederea că vom reuşi să realizăm tot ceea ce ne-am propus. Vă mulţumim pentru sprijin şi încredere,

Primarul Oraşului Cugir,
Ing. Adrian Teban

Recomandari

Alte Articole