Cornelia aduce cel mai bun ulei de măsline din lume, in România!

Cornelia și-a cunoscut soțul grec, Spyros, in 2014 si de atunci a început sa iubească Grecia, care a devenit a doua ei casa. Mama a doua fiice, Greta si Hara, care vorbesc româna si limba lui Zeus, a decis sa înființeze o ferma mica, într-un sat rustic din Kalamata, Aris. Împreună cu familia ei, a început sā producā, după rețete vechi de sute de ani, bunătăți elene, sub brandul Cornelia, adică, ulei presat la rece, selecții de măsline marinate natural, doar cu apă, ulei, oțet, ierburi aromatice, condimente și pastă de măsline. Niciun produs ,,Cornelia” nu conține conservanți.

     Vegan fiind, sunt foarte atent la produsele pe care le consum. Mai ales la uleiul de măsline, unul dintre cele mai falsificate alimente din lume! Zilele trecute am decis sa mă răsfăț cu ulei de măsline Agoureleo, despre care doar auzisem. Știam ca este un ulei foarte rar, produs în cantități limitate, din măsline care sunt culese manual, înainte de a ajunge la maturitate și este superior uleiului extra-virgin. Se produce doar în lunile octombrie – noiembrie si are un gust și un miros deosebit. Este un produs scump, dar când am văzut prețul mai mic, pe corneliaoliveoil.ro, am decis sa comand, puțin suspicios, doar trei sticle. In momentul in care l-am primit, am constatat ca nu am mâncat niciodată un ulei mai bun. Am mai comandat imediat 6 litri!

Daca vreți produse grecești, de cea mai înaltă calitate si la prețuri fără concurența, vā recomand ,,Cornelia”! (  https://corneliaoliveoil.ro/shop/). De când e lumea, omul sfințește locul!

Recomandari

Alte Articole