Combaterea evaziunii fiscale, în atenția polițiștilor din Alba Iulia

Ieri, pe raza municipiului reşedinţă de judeţ, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare  a Fraudelor Alba şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, au organizat o acţiune destinată combaterii evaziunii fiscale, a transportului sau comerţului ilicit de mărfuri.

Cei peste 30 de poliţişti angrenaţi în această acţiune  au constatat 2 infracţiuni, una la regimul circulaţiei rutiere şi o infracţiune de furt calificat şi au aplicat 89 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13.040 lei. Astfel au fost sancţionaţi 71 de participanţi la trafic pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 13 persoane au primit amenzi la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, restul constituind abateri la alte acte normative.

Exemple:
1. Pe strada Liviu Rebreanu din municipiul reşedinţă de judeţ a fost depistat Daniel L., din Alba Iulia, care transporta cu o autoutilitară legume, fructe şi alte mărfuri alimentare, fără documentele legale de provenienţă. Acesta a fost sancţionat contravenţionale, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 şi s-a luat măsura complementară a confiscării mărfurilor.

2. A fost depistat pe str. Tudor Vladimirescu din municipiul Alba Iulia, E. D., de 53 ani, din Pianu de Jos, care transporta, fără documente legale de provenienţă produse alimentare şi nealimentare în valoare de 1470 lei. A fost dispusă măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 şi măsura complementară a confiscării mărfurilor.

3. Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos l-au depistat în trafic, pe  A.G., de 23 ani, din Săliştea, care conducea un tractor care nu figura ca fiind  înmatriculat sau înregistrat. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002

Recomandari

Alte Articole