Cetățean cubanez, cu permisul de ședere în România expirat, depistat în Alba

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Alba, au desfăşurat ieri, o actiune cu forţe proprii pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. Cu această ocazie, a fost depistat cu şedere ilegală M.A.A în vârstă de 43 ani din Cuba. Persoana în cauza a intrat în ţară în baza unui permis de şedere eliberat de autorităţile unui stat UE, iar la expirarea dreptului de şedere de 90 zile, nu a părăsit teritoriul României.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Alba, au luat măsura sancţionării contravenţionale a cetăţeanului străinului cu amendă în valoare de 600 lei, conform O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată. Totodată, pe numele acestuia a fost emisă o comunicare pentru părăsirea teritoriului naţional, prin care este obligat să plece din ţara în termen de 3 zile.

Recomandari

Alte Articole