Cei patru copii care furau din magazinele din Sebes au fost prinsi de politisti!

La data de 20 decembrie 2022, polițiștii din Sebeș au identificat 4 tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani,  din municipiile Blaj și Alba Iulia, ca persoane bănuite de săvârșirea mai multor furturi din magazine de pe raza municipiului Sebeș. 

Se pare că, în cursul zilei de ieri, 20 decembrie, în timp ce se aflau într-o zonă comercială din oraș, cei 4 ar fi sustras articole vestimentare în valoare de aproximativ 2.500 de lei (pantaloni, geci, pantofi sport, o poșetă etc). 

Polițiștii au recuperat toate bunurile sustrase, pe care le-au restituit păgubiților, iar față de un minor de 16 ani au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore. 

Din cercetări a rezultat că cei 4 tineri ar mai fi bănuiți de săvârșirea a două furturi de bijuterii, în valoare de aproximativ 1.000 de lei, semnalate poliției în lunile iulie și august, de către reprezentanții unor societăți comerciale din Sebeș. 

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a tinerilor.

Recomandari

Alte Articole