Vă mai amintiți de frumoasa noastră profesoară de socialism științific? Era ca o păpușă, cu niște picioare care păreau că nu se mai termină! Un fel de Brigitte Bardot de Apuseni, dar cu catalog! Ei bine, astăzi vă povestesc cum am ajuns eu să am note foarte mari la socialism, datorită frumuseții acesteia.
Venită direct de pe băncile facultății, părea mai degrabă colega noastră mai mare decât profesoară. Încă de la prima oră, am avut un șoc vizual: o păpușă Barbie, în toată splendoarea ei, plimbându-se printre bănci. Evident, lecția despre „marea realizare a proletariatului” trecea pe lângă mine ca vântul de primăvară, dar picioarele ei? Alea erau imposibil de ignorat! Eu și Corneliu Crișan, colegul meu din ultimele bănci și partener de suferință hormonală, ne-am simțit de la prima oră de socialism ca doi Romeo fără Julieta, dar cu manualele deschise la capitolul „Materialism dialectic și istoric”. Ore întregi de socialism științific s-au transformat, pentru mine și colegul Crișan, într-un veritabil exercițiu de admirație artistică. Urmăream atent fiecare pas, fiecare gest, fiecare plimbare printre bănci, de parcă am fi studiat o operă de artă renascentistă. Cine putea să fie atent la doctrine și congrese, când ea se plimba printre bănci cu pași lenți și siguri, iar fustița ei flutura ca steagul victoriei? Îi sorbeam fiecare cuvânt, dar mai ales fiecare mișcare, iar lecțiile despre partid deveniseră cel mai frumos fundal pentru visele noastre interioare, mult mai interesante.
Îmi amintesc perfect ziua în care ne-a prins uitându-ne prea insistent. S-a apropiat încet de noi, și-a aranjat tacticos fustița și, cu un zâmbet ștrengăresc, s-a aplecat ușor, după ce și-a pus în evidență picioarele superbe. — No, acum v-ați liniștit?- ne-a întrebat ea pe un ton șoptit, auzit doar de noi.
Fraților, în momentul ăla am simțit că mă topesc mai ceva ca un cub de gheață în cafeaua fierbinte! Am înghițit în sec, m-am înroșit ca steagul comunist și am jurat în sinea mea că, de-a doua zi, voi deveni cel mai strălucit elev la socialism științific. Și așa a fost! Am început să învăț doctrine, să memorez discursuri, să citesc documente de partid, doar ca să-i demonstrez că nu sunt doar un romantic incurabil, ci și un elev model. La o oră, eu și Ovidiu Savu am fost singurii care am putut vorbi despre documentele Congresului. Rezultatul? Un 10 (zece) cu felicitări! De atunci, n-am mai luat altceva decât nouă și zece, iar ea mă privea puțin altfel, cu un zâmbet subtil, ca și cum ar fi știut de ce eram brusc atât de pasionat de socialism.
Acum, după zeci de ani, am aflat că nu eram singurul pierdut în mrejele ei. Aproape toți colegii aveau aceleași frământări adolescentine, doar că știau să fie mai discreți. Eu și Crișan însă? Noi am fost soldații unei revoluții interioare, două victime ale frumuseții și ideologiei…Și uite-așa, datorită unor picioare interminabile și a unui zâmbet discret, am devenit un expert în socialism!
