Beat, fara permis, a furat un autoturism si a facut accident!

Polițiști din Vințu de Jos l-au reținut pe un bărbat care este cercetat pentru furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Acesta ar fi sustras un autoturism și l-a condus fără să dețină permis și fiind sub influența alcoolului. 

La data de 15 martie 2020, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos l-au identificat și reținut pe un bărbat de 44 de ani, din comuna Deleni, județul Vaslui, care este cercetat pentru furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. 

Din cercetări a rezultat că, la data de 15 martie 2020, bărbatul ar fi sustras un  autoturism din curtea societății comerciale la care este angajat, pentru de a se deplasa la un magazin ca să își cumpere țigări. La un moment dat, bărbatul a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe marginea drumului. 

După producerea accidentului, soldat cu avarierea celor două autoturisme, bărbatul a părăsit locul faptei. Acesta a fost depistat, de polițiști, la sediul societăți comerciale pentru care lucrează. A fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În cursul zilei de azi, 16 martie, va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale. 

Recomandari

Alte Articole