Poliţiştii de investigaţii criminale din Alba Iulia au identificat persoana bănuită de comiterea unei fapte de înşelăciune, prin metoda „premiului”, a cărui victimă a fost un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Alba Iulia.
În sarcina lui P.C., de 38 de ani, din Slimnic, judeţul Sibiu, s-a reţinut faptul că în zilele de 23 şi 25 februarie 2013, a transmis un SMS victimei, prin care-l anunţa că este câştigătorul unui premiu în valoare de 10.000 de euro precum şi a unui laptop.
Victima l-a contactat telefonic pe expeditorul mesajului care i-a spus că este reprezentantul unei cunoscute societăţi comerciale, condiţionând intrarea în posesia „premiului” de plata unor comisioane.
Astfel, victima a fost convinsă să expedieze, printr-un serviciu de transfer rapid, sumele de 630 lei, în data de 23.02.2013 respectiv 530 lei, în data de 25.02.2013. Ulterior, victima a realizat că a fost înşelată şi s-a adresat poliţiei.
Faţă de P.C., cunoscut cu antecedente penale şi, în prezent, încarcerat într-un penitenciar, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de înşelăciune precum şi în vederea stabilirii întregii sale activităţi infracționale.