Asistenţii maternali au cerut sprijinul prefectului de Alba

Asociaţia Asistenţilor Maternali Profesionişti „Un zâmbet pentru copii” s-a adresat prefectului judeţului Alba, în vederea obţinerii sprijinului necesar cu scopul transmiterii Ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice unele dintre cele mai urgente probleme cu care se confruntă în activitatea lor.

La întâlnirea cu prefectul judeţului Alba, preşedintele asociaţiei, Florin-Petru Petrescu, a explicat că salariile foarte mici ale asistenţilor maternali, precum şi sumele alocate de stat pentru întreţinerea copiilor sunt insuficiente. „Suntem cei mai slab plătiţi din sistemul bugetar. Noi nu lucrăm doar 8 ore/zi, timp de 5 zile pe săptămână, la fel ca ceilalţi angajaţi la stat. Copiii sunt în grija noastră 24 de ore din 24, 365 de zile din an. Chiar şi concediile ni le petrecem având grijă de ei, iar timpul, energia şi resursele financiare de care au nevoie aceşti copii pentru a se dezvolta la parametri normali nu sunt deloc de neglijat. Asistenţii maternali nu au voie nici să obţină venituri suplimentare din alte activităţi, iar din salariul de circa 700 lei/lună/copil, suntem nevoiţi să cheltuim şi pentru întreţinerea copiilor de care răspundem, din cauză că sumele alocate de stat pentru nevoile lor sunt mult prea mici. Pentru al doilea copil luat în îngrijire, primim 15% în plus la salariu ceea ce face aproape imposibilă misiunea noastră”, a declarat preşedintele Asociaţiei Asistenţilor Maternali Profesionişti.
Conform spuselor reprezentanţilor asistenţilor maternali, copiii plasaţi în grija acestora au în general probleme de sănătate, necesită o atenţie deosebită, iar cerinţele autorităţilor sunt de multe ori exagerate. „Exigenţele sunt crescute, trebuie să înaintăm frecvent rapoarte, care să reflecte starea copilului, din punct de vedere medical, şcolar etc., suntem şi contabili, pentru că orice ban cheltuit trebuie justificat, dar nimeni nu ia in calcul cheltuielile colaterale, pe care le suportăm singuri: excursii cu clasa, culegeri, meditaţii şi aşa mai departe. Pretenţiile sunt mari, dar, în schimb, nu se oferă mare lucru, nu nouă, ci copiilor”, a mai precizat reprezentantul asociaţiei.
Prefectul Gheorghe Feneşer şi-a arătat disponibilitatea pentru încheierea unui acord de parteneriat cu Asociaţia Asistenţilor Maternali Profesionişti din Alba, în cadrul căruia Instituţia Prefectului – Judeţul Alba va acorda asistenţă juridică şi va transmite Guvernului României solicitările asistenţilor maternali.
„Problemele cu care se confruntă asistenţii maternali şi, implicit, copiii pe care îi au în plasament nu sunt deloc de neglijat. Chiar dacă nu sunt bani la bugetul de stat, şi suntem toţi conştienţi de asta, cel puţin sumele care se alocă pentru întreţinerea copiilor ar trebui luate în discuţie pentru o eventuală revizuire. În prezent, fiecare copil aflat în grija asistentului maternal primeşte maximum 8,3 lei pentru norma zilnică de hrană şi, ca un alt exemplu, cel mult 40 lei într-un trimestru pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte. În ceea ce mă priveşte, voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a sprijini activitatea acestor oameni şi sper ca problemele pe care le au acum să poată fi măcar diminuate. În cadrul discuţiilor avute, le-am promis şi că voi lua legătura cu primarii şi voi încerca să obţin câte un ajutor financiar pentru fiecare copil în parte, ce ar putea fi acordat prin hotărâri ale consiliilor locale”, a declarat prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer.

Recomandari

Alte Articole