Amenzi de sute de mii de lei date de Protectia Consumatorului Alba!

În perioada 25.10.2022-10.11.2022, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Alba a realizat o serie de acțiuni de verificare a modului în care este respectată legislația în vigoare în domeniu, la comercializarea bunurilor alimentare, activități de alimentație publică de tip cantine, precum și activități recreative și de agrement, fiind verificați 22 operatori economici.

Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Alba au aplicat următoarele sancțiuni:

Pentru activități recreative și de agrement:

     1 avertisment;

2 amenzi contavenționale în valoare de 20.000 lei;

– s-a dispus măsura de interzicere a utilizării echipamentelor cu  deficienţe care prezentau componente rupte, fisurate, cu pericol de accidentare și fără informare afișată, până la remedierea acestora.

     2. Pentru activități de prestări servicii și comercializare a bunurilor   alimentare, precum și activități de alimentație publică de tip cantine

        10 avertismente;

15 amenzi contravenționale în valoare de 205.000 lei;

oprirea temporară de la comecializare a produselor alimentare neconforme în  valoare de circa 2.500 lei;

oprirea definitivă de la comecializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 6.000 lei

oprirea temporară a prestărilor de serviciului pentru 8 operatori economici, până la remedierea deficiențelor.

 

  Dintre cele mai frecvente abateri constatate, menționăm:

a) folosirea unor echipamente neigienizate, utilaje, hote, cuptoare defecte cu scurgeri masive de apă, ustensile, aragazuri, malaxor, podea neigenizate, spații de depozitare necorespunzătoare, agregate frigorifice cu depuneri masive de gheață și rugină, 

b) nerespectarea temperaturii de păstrare, 

c) comercializarea unor produse cu data durabilității minimale depășită 

d) folosirea unor mijloace de măsură neverificate metrologic;

          e) lipsă menționării alergenilor și a sintagmei “ din produs congelat “

         f) transportarea preparatelor culinare fără mijloc de transport autorizat.

Dintre operatorii economici verificați enumerăm: Unitatea Administrativ Teritorială Alba (spații de recreative și de agrement), Piața Agroalimentară Sebeș, Club Sportiv Municipal Alba, Eurest Rom SRL (cantină-restaurant Sebeș), Coloseo Trading SRL, Elit SRL, Profi Rom Food SRL, Rewe România, Lidl Discount, Dacia SA, Nadenka SRL (Panini), Kaufland România SCS.

„Nu tolerăm nici un fel de deficiență, așa cum consumatorii știu deja. Ținem piața sub supraveghere permanent, pentru a ne asigura că operatorii economici respectă legea și drepturile consumatorilor. Încă nu se întâmplă acest lucru la toți” – Emil Nistor, comisar șef adj CJPC Alba.

        

Recomandari

Alte Articole