Alba Iulia: Trei autoturisme implicate într-un accident de circulație

Ieri, în jurul orelor 11.20, pe strada Tudor Vladimirescu din Alba Iulia, S.D., de 53 de ani, din municipiul Târgu Mureş, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Teiuş-Alba Iulia, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un altul care circula regulamentar, în aceeaşi direcţie.

În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Mihalţ, judeţul Alba şi un tânăr de 24 de ani, pasager în autoturismul condus de acesta, au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportați la spitalul din Alba Iulia.

Cei 3 conducători auto, implicaţi în accident, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Ceterările sunt continuate.

Recomandari

Alte Articole