Alba Iulia: Telefoane, calculatoare şi o sumă de bani, confiscate de la firme suspectate de ilegalităţi privind folosirea de programe informatice

Ieri, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţie Municipiului Alba Iulia au efectuat 4 percheziţii, la 4 societăţi comerciale din Alba Iulia care au ca obiect de activitate reparaţii şi decodări de telefoane mobile.
Scopul percheziţiilor a fost depistarea societăţilor comerciale care folosesc programe informatice fără licenţa producătorului, precum şi identificarea telefoanelor mobile neevidenţiate în documentele societăţilor sau provenite din furt şi lăsate la aceste firme, pentru decodare.
Poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor, 67 de telefoane mobile, 5 unităţi de calculator, un laptop precum și suma de 640 lei.
Faţă de administratorii celor 4 societăţi comerciale verificate, au fost întocmite acte premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de „reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculatoare în oricare din următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau expediere, afișare ori transmitere în rețea externă”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 1399 din Legea 8/1996.
De asemenea au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.000 de lei.
Activitățile desfășurate în cadrul acestor dosare penale au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Operațiuni Speciale Alba și ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Alba.

Recomandari

Alte Articole