Alba Iulia: A vrut să-și bată nevasta de Ziua femeii

Aseară, la ora 21.30, poliţiştii de ordine publică din Alba Iulia au fost solicitaţi să intervină pentru aplanarea unui scandal produs la o locuinţă de pe strada Energiei din Alba Iulia. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului, au constatat că P.A.P., un bărbat de 45 de ani din Alba Iulia, fiind în vădită stare de ebrietate, a provocat un scandal în familie, încercând să-şi lovească soţia.

Comportamentul agresiv al bărbatului a continuat şi după intervenţia poliţiştilor, cărora le-a adresat injurii şi ameninţări, motiv pentru care s-a trecut la imobilizarea, încătuşarea şi conducerea la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia unde au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de sfidare a organelor judiciare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 272, ind.1 din Codul Penal .

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole