Aiud: Festivalul Internațional de Folclor se va desfășura în perioada 6-10 august

Ajuns la a IV-a ediţie, Festivalul Internaţional de Folclor, evenimentul emblemă al Municipiului Aiud, care, an de an, adună ansambluri folclorice din toată lumea, va avea loc în perioada 6–10 august 2014, în Piaţa Dr. “Constantin Hagea” din municipiul nostru.

Cele 15 ţări prezente la precedentele trei ediţii ale festivalului, care au avut loc până în prezent, au descoperit în Aiud o atmosferă culturală de excepţie, alături de o comunitate foarte deschisă şi primitoare. O comunitate care se mândreşte cu acest eveniment şi îl consideră emblematic pentru tot ceea ce înseamnă promovarea valorilor culturale şi artistice ale fiecărei ţări.

De-a lungul timpului, festivalul a implicat un număr de 40 de ansambluri folclorice din 15 ţări: Bosnia, Bulgaria, Estonia, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Turcia , Ucraina, Ungaria.

Iniţiativa de a organiza acest festival a venit din partea ansamblului nostru folcloric „Doina Aiudului”, care a participat și participă la numeroase festivaluri internaţionale în întreaga Europă, ideea de a transmite şi de a promova multiculturalismul fiind îmbrăţişată atât de către primarul municipiului Aiud, cât şi de Consiliul Local al municipiului Aiud, respectiv Consiliul Județean Alba, care au făcut posibilă organizarea tuturor edițiilor.

La ediția din acest an vor participa ansambluri folclorice din: România, Cipru de Nord, Egipt, Georgia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Spania și Ucraina.

Pe parcursul celor 5 zile de sărbătoare, programul este variat. Toate ansamblurile folclorice din străinătate vor evolua pe scenă în fiecare seară, începând de joi, 7 august, până duminică 10 august, între orele 20:00 – 23:00, ziua de miercuri fiind rezervată în exclusivitate ansamblurilor folclorice aparţinând localităţilor care compun Microregiunea „Alba de Jos”.

În ultima zi de spectacol, adică duminică, începând cu ora 16:00 va avea loc, deja tradiţionala „Paradă a portului popular”, un moment excepţional, în care tot oraşul va putea admira porturile şi obiceiurile pregătite de fiecare ansamblu care participă la festival.
Ca element inedit, în anul acesta vom avea prilejul să asistăm la un recital extraordinar susţinut de grupul de flamenco ANA GONZALEZ & JOAQUIN LINERA (Andaluzia, Spania), care va începe duminică, 10 august, de la ora 19:00. Acest moment artistic unic face parte din seria de spectacole europene incluse în circuitul Festivalului „Sete Sóis Sete Luas”, din care, municipiul nostru face parte cu mândrie, la iniţiativa oraşului nostru înfrăţit, Ponte de Sor (Portugalia).

Recomandari

Alte Articole