Vezi cauza incendiului de ieri de la Noșlac, în care au fost rănite 5 persoane

Urmare a incendiului produs în data de 30.09.2015 la o locuință din localitatea Noșlac, în care cinci persoane au suferit arsuri, comisia deplasată la fața locului a concluzionat în urma cercetării următoarea cauză probabilă a incendiului: Incendiul s-a datorat modului greșit de a aprinde focul într-o sobă pe lemne, folosind lichide combustibile – benzină.
Ca urmare a unei încercări nereuşite de a aprinde focul în soba aflată în camera de zi a casei, una dintre victime recurge la folosirea unei sticle cu benzină. La contactul cu materialul combustibil (lemn) care ardea mocnit, vaporii de benzină au luat foc, apoi incendiul s-a propagat la materialele din apropierea sobei precum şi la hainele victimei.
În încercarea de a scoate cât mai repede sticla de benzină din cameră, din cauza faptului că hainele victimei erau aprinse acesta a scăpat sticla în holul de acces al locuinței, moment în care s-a iniţiat aprinderea altor materiale combustibile (uşi de acces, linoleum, perdele, etc.), făcând astfel imposibilă evacuarea persoanelor din camera de zi, pe căile de acces.
Evenimentul produs a generat precipitarea persoanelor aflate în locuinţă, trei persoane s-au autoevacuat pe geamul de la camera de zi, iar două au fost evacuate de celelalte trei.
Din nefericire incendiul s-a soldat cu rănirea a cinci persoane, acesta putând fi evitat dacă s-ar fi respectat normele minime de siguranţă şi protecţie la incendiu.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole