Toamna Cugireană, un eveniment complex

Ediţia din acest an a „Toamnei Cugirene” a dovedit o dată în plus că festivalul este cel mai complex eveniment organizat în localitatea Cugir şi nu numai. Organizatorii, Primaria, Consiliul Local şi Casa de Cultură au reuşit şi de această dată să armonizeze numeroasele tipuri de activităţi: de la dezbateri tehnice şi istorice, pănă la expoziţii, concursuri sportive, spectacole artistice şi, binenteles, tradiţionala paradă a portului popular.
La iniţiativa primarului Adrian Teban, editia de anul acesta a început cu o dezbatere istorică la care au participat oameni de cultură, profesori de istorie, oameni interesaţi de cetatea dacică de la Cugir.Evenimentul intitulat ”În umbra cetății: Reconstrucția habitatului rural în Dacia Preromană”, s-a desfășura în data de 18 semptembrie, în sala de ședințe a Primăriei Cugir. Având în vedere că anul viitor oraşul nostru va găzdui Festivalul Cetăţilor Dacice, Primarul, Adrian Teban a considerat necesară “analizarea posibilității unei reconstrucţii a unui sat dacic, a unei cetăţi dacice pe dealul de la Cugir. Ştim că aici au fost descoperite locuinţe dacice, gropi de provizii, ceramică, monede şi nu în ultimul rând un mormânt princiar, devenit celebru în întreaga lume arheologică, întrucât a adus lămuriri importante privind tehnica incinerării la daci. Administraţia locală doreşte ca anul viitor, când va organiza Festivalul Cetăţilor Dacice, să existe o minimă organizare privind situl dacic de la Cugir”. Dezbaterea istorică a fost un bun prilej de aducere aminte a primelor demersuri şi a primelor săpături arheologice care au avut loc pe cetate, astfel că Profesorul Nicolae Băcilă a reuşit să transmită celor prezenţi emoţia, pasiunea, munca şi speranţa care i-a animat pe pionierii acestui proiect, printre care a amintit de nume importante ale arheologiei românești: Ioan Andrițoiu, Florin Gogâltan, Ioan Horațiu Crișan. Tabloul a fost completat de către Gheorghe Nedea care a rememorat sprijinul unor personalităţi locale.
O perspectivă avizată şi documentată a oferit-o Lectorul univ. Dr. Cristian Ioan Popa de la Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba-Iulia, autorul a doua monografii ale oraşului Cugir. Pe lângă informaţiile istorice furnizate, domnia sa a oferit şi soluţii legate de valorificarea istorică şi turistică a Dealului Cetate, menţionând nevoia implicării comunităţii în acest demers. Au mai susţinut alocuţiuni Arheolog Angelica Bălos, consilier DJC Hunedoara, Dr. Dan Matei, Muzeul de Istorie Turda, Dr. Mihai Căstăian, Muzeul Civilizației dacice și romane Deva, Secția de Etnografie și artă populară Orăștie, Drd. Cătălin Borangic, Muzeul Național al Unirii Alba-Iulia. Evenimentul a fost moderat de viceprimarul Horia Rotche şi a beneficiat de calităţile organizatorice ale Directorului Casei de Cultură, Rodica Florea.
Deschiderea oficială a festivalului a avut loc în sămbătă, printr-o ceremonie desfăşurată in fața primăriei, în prezenţa primarului Adrian Teban, a viceprimarul Horia Rotche, a consilierilor locali şi a cetăţeniolor prezenţi. Invitați de onoare au fost: primarul comunei Țipala, raionul Ialoveni din Republica Moldova, Petru Rotaru și un grup de elevi însoțiți de doi profesori, din orașul german Wasserburg – Germania, localitate înfrățită cu orașul Cugir. După luările de cuvânt a celor doi primari omologi, din Cugir și Țipala, au fost declarate deschise activităţile festivalului.
Ca în fiecare an, în incinta Casei Orășenești de Cultură organizatorii au amenajat expoziții aparținând agenților economici care își desfășoară activitatea în orașul Cugir, dar şi a artiştilor şi meşterilor cugireni. Concomitent, pe platoul din fața Casei de Cultură a luat startul genericul ,,Toamna Boboceilor’’ cu activitățile interactive destinate celor mici, organizate de Cercul de teatru, Cercul de canto, pian şi chitară, precum şi de Chirilă Gabriela Claudia.
Ultima zi a celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului „Toamna Cugireană” a debutat cu parada portului popular, atât de aşteptată datorită autenticităţii şi exploziei de culoare și voie bună. Călăreţi, trăsuri, ansambluri în port popular specific zonei de provenienţă au stărnit ropote de aplauze din partea autoritzăţilor prezente şi a localniciolor adunaţi atât în piaţa de sus, cât şi în faţa primăriei. Au făcut scurte demonstraţii ansamblurile folclorice: 60 plus – Alba Iulia, Cununa Vețelului, Izvorașul Turenilor, Dobrogeanca Sulina, Efthimos – Brașov, Balada –Bistrița, Oleandra –Ialoveni- Republica Moldova, ,,Câmpul Pâinii’’ –Vinerea, Mlădiţe Cugirene.
Noutatea manifestării din acest an a fost evidențiată prin prezența la Cugir a copreședintelui PNL, Alina Gorghiu care a dat curs invitației primarului Adrian Teban de a lua parte la ediția din acest an a Festivalului ,,Toamna Cugireană’’. După ce a asistat cu vădită plăcere la paradă, domnia sa a vizitat expozițiile organizate la Casa de Cultură. Un alt obiectiv care a făcut obiectul interesului Alinei Gorghiu a fost Spitalul Orăşenesc Cugir unde a vizitat proaspăt renovata clădire ce adăposteşte secția Chirurgie – Interne. Aceasta a spus că existența spitalului este un simbol al solidarității localnicilor și a primăriei care s-a opus închiderii, în 2010, a unității sanitare. “Mă bucur să văd că primăria s-a implicat în modernizarea acestui spital și îmi dă speranțe că lucrurile se pot schimba în sistemul de sănătate din România”, a declarat Alina Gorghiu.
Festivalul Toamna Cugireană a continuat cu spectacolele la scenă, care, pe lângă ansamblurile deja enumerate, i-a adus în faţa publicului cugirean pe artiştii locali ai Clubului de dans sportiv ProDance 2007, precum şi a Trupelor: Infinity, Serenity, Star Dust, Amurg, Aprentis, Vali Iloae, Gino & The Band, Trupa Millenium C. Nu au lipsit soliştii consacraţi ai muzicii populare cum ar fi IONELA POPA, FLAVIUS CRISTEA, VETA BIRIS, CRISTIAN POMOHACI. De-a dreptul incendiare au fost concertele: RALUKA, VUNK, DELIA, VIȚA DE VIE. Ploaia de duminică nu a reuşit să-i sperie pe tineri, care au cântat, au dansat, iar cei mai norocoşi, au rămas cu o poză şi un autograf al artiştilor îndrăgiţi.
La această ediție organizată de Primăria Cugir, Consiliul local și Casa de Cultură din Cugir au fost prezenți: subprefectul de Alba, Cornel Murg, senatorul Teodor Atanasiu, deputații Ioan Dârzu, Clement Negruț și Dan Coriolan Simedru, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman, consilieri locali, manageri ai unor instituții și societăți comerciale din Cugir.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole