Trei femei din Jidvei, prinse furând struguri

Ieri, în jurul orelor 12,35, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei au prins în flagrant 3 femei de 31, 25 şi 24 de ani, toate din comuna Jidvei, în timp ce sustrăgeau struguri de pe o parcelă cultivată cu vie aparţinând unei societăţi comerciale din comună.
Până la intervenţia poliţiştilor, cele 3 femei au reuşit să sustragă cantitatea de 1.500 de kilograme de struguri, cantitate ce a fost predată reprezentanţilor societăţii comerciale păgubite.
Faţă de cele 3 persoane prinse în flagrant, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole