Valea Jiului constituie o unitate geografică bine individualizată, fiind aşezată într-o zonă depresionară pe cele două braţe ale Jiului superior, de la care a şi primit numele: Jiul de Vest sau Jiul Românesc, cum se mai numea, şi Jiul de Est sau Jiul Transilvănean. Depresiunea formată de Jiul de Vest desparte muntele Retezat de Vulcan, iar cea formată de Jiul de Est desparte Munţii Parângului de Munţii Sebeşului.
Locuitorii acestei depresiuni, din localităţile situate de o parte şi de alta a celor două Jiuri, inclusiv satele Băniţa, Merişor şi Dealul Babii, se numesc jieni.
Valea Jiului formează o zonă etnografică proprie cu multe elemente specifice care o deosebesc de zonele înconjurătoare.
Ocupaţiile tradiţionale ale locuitorilor – păstoritul și mineritul – sunt specifice Văii Jiulu, la acestea adăugându-se agricultura, lucrul la pădure, meşteşugurile ţărăneşti
Portul popular din Valea Jiului se remarcă prin armonie cromatică și eleganță. Femeile poartă cămașă lungă din pânză de cânepă pentru zilele de lucru şi din bumbac pentru sărbători, împodobită cu arnici negru şi roşu la guler, la piept, peste umeri şi la fodori. Catrânţa din faţă este lată, din trei foi, cu negru culoare predominantă,
Portul bărbaţilor, cu o cromatică mai austeră, prezintă multe asemănări cu cel femeiesc, fapt datorat practicării împreună a păstoritului. ce necesita prezenţa multor piese identice ambelor sexe: şuba, chepeneagul, pieptarul.
Dintre obiceiurile folclorice se remarcă Piţărăii, practicat în ajunul Crăciunului, în satele Cimpa, Jieţ, Maleia, Slătinioara, Surduc, Dâlja. Este un obicei a cărui origine coboară, se pare, până în epoca daco-romanilor. Piţărăii se adună într-un anumit loc din sat, sunt îmbrăcaţi în costume populare şi au ,,steaguri”, „boate” împodobite cu panglici şi ciucuri viu coloraţi, baticuri şi clopoţei.
Potrivit credinţei populare, piţărăii pot umbla liberi prin casele şi curţile gospodarilor, pentru că ei sunt purtători de noroc şi fericire.
