Ordin de protectie pentru ca si-a batut mama, sotia, unchiul!

La data de 21 octombrie 2022, polițiștii Postului de Poliție Valea Lungă au fost sesizați de către o femeie de 68 de ani, din comuna Valea Lungă, cu privire la faptul că a fost agresată de fiul ei. 

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în 20 octombrie 2022, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, i-ar fi aplicat reclamantei o lovitură și ar fi împins-o. 

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, polițiștii Postului de Poliție Valea Lungă au emis, față de bărbat, ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile. 

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. 

La data de 22 octombrie 2022, polițiștii de ordine publică, din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, au fost sesizați de către o femeie de 48 de ani, din municipiul Alba Iulia, cu privire la faptul că a fost agresată de fiul ei. 

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în data de 22 octombrie 2022, în jurul orei 15,20, pe fondul unor discuții contradictorii, tânărul, în vârstă de 23 de ani, i-ar fi aplicat reclamantei o lovitură. 

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, polițiștii Biroului Ordine Publică au emis, față de tânăr, ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile. 

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. 

La data de 22 octombrie 2022, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către o femeie de 33 de ani, din localitatea Berghin, cu privire la faptul că a fost agresată de soțul ei. 

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în data de 22 octombrie 2022, în jurul orei 19,30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, i-ar fi aplicat reclamantei mai multe lovituri.  

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au emis, față de bărbat, ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile. 

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. 

La data de 22 octombrie 2022, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, din localitatea Cut, cu privire la faptul că vecinii ei se ceartă. 

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în data de 22 octombrie 2022, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, un bărbat de 68 de ani, din comuna Cut, ar fi fost agresat de nepotul său, în vârstă de 31 de ani, 

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au emis, față de bărbat, ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile. 

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole