Muntele Ceahlăul este o emblemă importantă a județului Neamț, fiind unul dintre elementele principale ale stemei județului. Identificat de sute de ani ca un veritabil Olimp al României, Ceahlăul sau Kogaionul era considerat încă din antichitate ca un munte sacru.
Bătrânii locurilor spun că în zilele senine de vară, Ceahlăul putea fi admirat chiar de la gurile Dunării. Cel mai înalt vârf al muntelui este considerat Ocolașul Mare, cu 1907 metri în timp ce vârful Toaca măsoară 1.900 metri. Masivul Ceahlău, în cuprinsul căruia se încadrează Parcul Național Ceahlău, este situat în grupa centrală a Carpaților Orientali, în partea de sud-est a Munților Bistriței, la întretăierea paralelei de 47 grade latitudine nordică și meridianul de 26 grade longitudine estică.
Muntele oferă și o faună bogată, din care se disting ursul carpatin, lupul, cocoșul de munte, capra neagră sau vipera dar și o floră deosebită în care floarea de colț este la loc de cinste.
Potențialul turistic natural din Masivul Ceahlău a determinat amenajarea unor trasee și locuri de popas încă din secolul trecut. Familia Cantacuzinilor a amenajat în jurul anului 1860 prima potecă spre înălțimile Ceahlăului, iar primele adăposturi sunt construite în 1906 lângă Fântâna Rece și în 1914 la Fântânele.
Unul din principalele obiective de atracție al turiștilor îl reprezină relieful conglomeratic din zona centrală, printre cele mai spectaculoase forme numărându-se Silva. Un alt obiectiv de interes îl reprezintă, pentru cei pasionați de alpinism, ascensiunile pe traseele de escaladă din masiv.
În Masivul Ceahlău funcționează două cabane, respectiv Dochia și Fântânele, însă atât în localitatea Izvorul Muntelui cât mai ales în stațiunea Durău sunt construite numeroase pensiuni și hoteluri.
Ascensiunea până la cabana Dochia este posibilă, pe timp de vară, pe 7 trasee turistice. Traseul Cabana Izvorul Muntelui — Curmătura Lutu Roșu — Piatra cu Apă — Detunatele — Cabana Dochia are o diferență de nivel de 953 de metri și poate fi parcurs în circa trei ore și jumătate.
În circa 4 ore poate fi parcurs traseul Cabana Izvorul Muntelui — Curmătura Lutu Roșu — Pârâul Izvorul Alb — Stânca Dochiei — Jgheabul cu Hotar — Cabana Dochia.
Un alt traseu este Cabana Izvorul Muntelui — Poiana Maicilor — Clăile lui Miron — Piatra Lată — Cabana Dochia însă durata crește la circa 6-7 ore.
Din stațiunea Durău se poate realiza ascensiunea pe traseul Durău — Cabana Fântânele — Cabana Dochia în circa trei ore și jumătate. Tot din Durău se poate urca pe traseul Poiana Viezuri — Cascada Duruitoarea — Poiana Scăiuș — Curmătura Piciorul Șchiop — Cabana Dochia , în aproape 5 ore.
Din satul Neagra, prin Curmătura Văratec — Poiana Maicilor—Clăile lui Miron — Cabana Dochia se poate ajunge în circa 7 ore. Din comuna Bicazu Ardelean, prin satul Telec și apoi pe la confluența Bistrelor se urcă până la Curmătura Scaune, apoi Curmătura Stănile și se ajunge la Cabana Dochia în circa cinci ore și jumătate.De muntele Ceahlău sunt legate mai multe legende.Despre munte se spune că s-a făcut din poruncă împărătească. Dorind a-i apăra pe locuitorii acestor locuri de hoardele barbare venite de la Răsărit, împăratul roman Traian, cuceritorul Daciei, ar fi dat poruncă să se înalțe acest munte pentru a pune o stavilă în calea năvălitorilor. Pentru a fi dusă la îndeplinire porunca împărătească, au fost adunați toți robii luați de la Decebal, cărora li s-a adus la cunoștință greaua încercare la care trebuiau să facă față. Trebuiau să aducă și să așeze, pe locul viitorului munte, piatră peste piatră, stâncă peste stâncă, până când grămada se va fi ridicat suficient de înaltă pentru a-l mulțumi pe împărat.Truda a fost cumplită iar cei mai mulți au pierit datorită epuizării dar, în final, porunca a fost îndeplinită. Împăratul, mulțumit de cele făcute, a cerut ca în vârful muntelui să fie așezată o toacă. Un soldat a primit poruncă să stea de strajă și să bată toaca ori de câte ori o vedea năvălind vrăjmașii, spre a vesti pe locuitorii din vale. Aceasta până într-o zi când o săgeată vrăjmașă l-a răpus pe soldat și nu a mai avut cine să bată toacaȘi de stânca Dochiei este legată o legendă frumoasă. Despre această stâncă se spune că ar fi pietrificarea unei bătrâne ciobănițe, care, înveșmântată cu nouă cojoace, a pornit, împreună cu oile și caprele sale spre vârful muntelui, deși vremea nu-i îngăduia. Și, cum mergea ea, a început să plouă și să ningă și deoarece cojocul de deasupra se uda mereu și se îngreuna, obosind-o la drum, bătrâna ciobăniță a lepădat, unul câte unul, opt din cele nouă cojoace. Atunci s-a pornit un ger mare de la Dumnezeu, ger care a înghețat-o împreună cu oile și caprele sale. O altă legendă o prezintă pe Dochia drept o fată de împărat care, fugind de împăratul cotropitor ce voia să o ia de nevastă, s-a travestit în păstoriță, urcând cu o turmă de oi în munți. Cum timpul era frumos, a început să lepede din cojoace unul câte unul. Dar aproape ajunsă în vârf, se lăsă deodată un frig ca iarna. Nefiind deprinsă cu frigul și temându-se să se întoarcă, începu a cârti împotriva lui Dumnezeu. Acesta a pedepsit-o prefăcând-o în stană de piatră, iar oile în bolovani. Altă variantă spune că fiind pe cale de a fi prinsă de împăratul cotropitor, fata ceru lui Dumnezeu să fie transformată în stană de piatră, rugăminte care i-a fost îndeplinită.
