- Fiecare kilometru parcurs pe Via Transilvanica aduce clienților care au optat pentru E.ON Green Home o reducere la factura de energie;
- Compania își propune, până la finalul anului viitor, extinderea acestui drum cu alți 100 kilometri, implicând și clienții în acest demers;
E.ON Energie România, în calitate de Partener pentru Sustenabilitate în proiectul Via Transilvanica, a susținut amenajarea în județul Sibiu a 100 de kilometri (din cei 115 aflați pe teritoriul județului), din drumul care străbate România de la Putna la Drobeta Turnu-Severin. Este un drum simbolic menit să-i ducă pe iubitorii de drumeție și de natură printr-o suită de poteci de la Putna, unde se odihnește domnitorul Ștefan cel Mare, străbătând Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia până la Drobeta Turnu-Severin, unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol.
Astfel, cu sprijinul E.ON, au fost amenajate pe teritoriul a 12 comune (Ațel, Axente Sever, Bazna, Biertan, Brateiu, Copșa Mică, Laslea, Mediaș, Micăsasa, Moșna, Șeica Mică și Târnava) traseele de drumeție, potecile și drumurile de munte din zona Sibiului.
“Via Transilvanica este drumul care unește și suntem mândri că E.ON este partener pentru sustenabilitate în acest proiect care va aduce iubitorilor de natură și de istorie multe bucurii. Felicitări Asociației Tășuleasa Social pentru această inițiativă minunată de ecoturism în care am avut onoarea să ne implicăm”, declară Claudia Griech, Director General Adjunct E.ON Energie România.
“Acest drum de lungă distanță ar putea să dea un nou sens turismului din România. De când am început proiectul am cunoscut locuri și oameni care nu mi-am imaginat că pot exista. Trebuie să mulțumesc în mod special E.ON pentru că în 2021, în județul Sibiu, va fi sărbătorit anul european al drumeției și să avem inaugurat drumul cu un an înainte de acest mare eveniment a fost un cadou nesperat”, spune Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Asociației Teșuleasa Social.
Pentru a încuraja mișcarea în aer liber și a promova un stil de viață sustenabil, compania vine cu o ofertă adresată clienților optează pentru produsul E.ON Green Home și anume o reducere de 5 lei la factura curentă de energie pentru fiecare kilometru parcurs pe Via Transilvanica. Clienții care doresc să beneficieze de această reducere trebuie să acceseze secțiunea Green Steps din aplicația E.ON Myline pentru a înregistra traseul pe care îl parcurg. E.ON Green Home este un produs de energie electrică 100% verde, exclusiv din surse regenerabile: eoliană, solară și hidro.
Mai mult, compania își propune, în următorul an, să susțină amenajarea a încă 100 de kilometri, implicând și clienții în acest demers: pentru fiecare factură electronică E.ON activată va fi amenajat un metru din acest drum, 100.000 facturi electronice activate însemnând 100 kilometri în plus pe Via Transilvanica.
Traseul Via Transilvanica are o lungime totală de peste 1.000 kilometri și urmează să fie marcat pe întreaga lungime cu elemente de identificare specifice, din materiale durabile, care să permită buna orientare a călătorului.
Primii 100 de kilometri au fost finalizați în 2018, în județul Bistrița-Năsăud și până la acest moment au fost amenajați în total circa 800 de kilometri în județele: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Mehedinți și Sibiu.
Inaugurarea tronsonului din județul Sibiu a avut loc duminică, 20 septembrie, la Biertan, în prezența autorităților locale și județene și a numeroase personalități din domeniul academic, mass-media, artistic, precum și din domeniul sportului, între care: Mihaela Miroiu, Andreea Esca, Dragoș Bucurenci, Amalia Enache, Tibi Ușeriu, Toma Coconea, Marius Manole și Pavel Bartoș. Au onorat cu prezența principele Nicolae și soția Alina și Charley Ottley, cunoscutul realizator britanic al documentarului “Wild Carpathia”.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,2 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 15 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,3 miliarde de euro.