Delta s-a format de-a lungul a 10 000 de ani și continuă să crească încă și astăzi, fiind considerată cel mai tânăr pământ românesc. Este cea mai bine conservată deltă din Europa, iar din anul 1990 este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind considerată rezervație a biosferei. Este un labirint de lacuri și canale, ce șerpuiesc prin cea mai mare suprafață compactă de stuf din lume și este una dintre zonele cu cea mai mare biodiversitate de pe planetă.
INTRODUCERE
Fiind a treia ca mărime din Europa, și pe locul 22 la nivel mondial, Delta crește an de an cu aproximativ 40 m². În momentul de față suprafață deltei este de peste 5 700 km². Din toată această suprafață doar 10% este reprezentată de uscat. Peste 3 000 km² sunt reprezentați de ecosisteme naturale acvatice și terestre, destinate reconstrucției ecologice. Aceste zone sunt incluse în patrimoniul UNESCO, în cadrul programului “Omul și Biosfera”.
În Delta Dunării sunt întâlnite 30 de habitate protejate la nivel european, dintre care 8 sunt strict protejate, unele dintre acestea fiind întâlnite doar în România.
FLORA
Delta are o biodiversitate uimitoare, aproape 5 500 de specii, dintre care 1839 de plante. Vegetația Deltei Dunării este preponderent specifică zonelor umede, 78% fiind reprezentată de stuf, rogoz, papură, pipirig, salcie pitică. Este de menționat faptul că, în Deltă se găsește cea mai întinsă zonă compactă de stuf din lume, având o suprafață de 1 750 km². Pe grindurile fluviale speciile cele mai întâlnite sunt arbori și arbuști, plopul alb, plopul negru, cătină, tufe de mure, etc. Pe marginea canalelor putem întâlni o varietate de nuferi, albi sau galbeni, care sunt spectaculoși în perioada de înflorire, între lunile iunie și septembrie. Tot în arealul rezervației se găsesc și două plante carnivore, aldrovanda și otrățelul de baltă.
Un loc aparte în flora Deltei îl ocupă Pădurea Letea, una dintre cele mai vechi rezervații naturale din România și cea mai nordică pădure subtropicală din lume. Peisajul de aici este unul deosebit, unde pâlcurile de pădure alternează cu dunele de nisip, formate cândva pe fundul mării. Predomină stejarii, unii dintre ei cu vârste de peste 300 de ani. În pădure se mai pot întâlni și peste 10 specii de orhidee, dar și o specie de liană ce poate ajunge până la 25m.
FAUNA
Suprafața mică de uscat, a făcut ca aici să se concentreze o faună preponderent reprezentată de pești, amfibieni, reptile și păsări. Noaptea răsună de zgomotul amfibienilor, aici găsindu-se nu mai puțin de 10 specii, printre care: broasca râioasă verde, broasca de lac mare, broasca râioasă brună, buhaiul de baltă sau brotăcelul de copac. Fauna piscicolă este reprezentată de o varietate de pești, 133 de specii, dintre care 66 se întâlnite doar în apele saline: hamsia, calcanul sau stavridul; 54 de specii trăiesc în apele dulci: somnul, linul, bibanul, crapul, avatul, șalăul, știuca și 13 de specii care trăiesc și în apele sărate și în cele dulci: sturionii (păstruga, cega, morunul, nisetrul), scrumbia etc.
În ceea ce privește mamiferele prezente în arealul Deltei, găsim 54 de specii, care pot fi întâlnite preponderent în zonele mai izolate de uscat sau în cele mlăștinoase. Dintre acestea amintim: hermina, câinele enot, bizamul, vulpea, vidra, nurca europeană, pisica sălbatică, mistrețul, castorul etc.
Cu siguranță cel mai mare spectacol oferit de Deltă este cel dat de păsări, nu mai puțin de 331 de specii. Dintre acestea aproximativ 130 sunt migratoare. Pe lângă păsările mai cunoscute și mai comune care pot fi regăsite aici (diferite specii de rațe și gâște, stârci, egrete, lebede, cormorani, pescăruși și alte păsări specifice zonelor umede), în Deltă se întâlnesc și specii mai rare și mai puțin prezente în alte zone din România, cum ar fi țigănușul, lopătarul, ciocântorsul, piciorongul, alături de specii mai rare de gâscă cum ar fi gâsca cu gât roșu (50% din populația mondială), specii rare de răpitoare sau cormoranul mic (60% din populația mondială).
Pelicanii sunt cu siguranță cele mai emblematice păsări ale Deltei și există aici două specii: pelicanul comun, mult mai răspândit și pelicanul creț. În urmă cu 100 de ani, pelicanul era o specie comună pe tot cursul inferior al Dunării. Astăzi însă, aproape întreaga populație cuibăritoare a pelicanului comun se regăsește în Deltă, peste 18 000 de indivizi. Vine la noi în migrație, în lunile calde și iernează pe o suprafață ce se întinde din nord-estul Africii și până în India. Se hrănește de cele mai multe ori în grupuri mari, alături de cormorani cu care fac echipă la pescuit. Poate mânca aproximativ 1kg de pește pe zi.
Dacă pelicanul comun are un penaj roz-gălbui, pelicanul creț are preponderent tonuri de gri deschis. Denumirea îi vine de la penele crețe de pe cap, formate în perioada de reproducere. Este puțin mai mare decât pelicanul comun și poate atinge peste 3 m cu aripile întinse. Este cea mai mare pasăre de la noi din țară. Pelicanul creț este mult mai rar decât cel comun, populația cuibăritoare fiind de doar aproximativ 500 de indivizi.
ARII PROTEJATE
Delta Dunării cuprinde 20 de zone strict protejate, care însumează o suprafață totală de peste 50 000 ha, reprezentând aproximativ 9% din arealul total al rezervației. Cele mai importante dintre acestea sunt: Roșca – Buhaiova, Sărături – Murighiol, Insula Popina, Periteașca – Leahova, Grindul Lupilor și Chituc, Insula Ceaplace, Pădurea Letea și Caraorman, Lacul Nebunu, Sacalin – Zătoane, Lacul Belciug etc.
- Roșca – Buhaiova (9 625 ha) este caracterizată de un complex de bălți și lacuri, în prezent aici adăpostindu-se cea mai mare colonie de pelicani comuni din Europa.
- Sărături Murighiol (87 ha) adăpostește o colonie de piciorong, ciocântors, rață cu ciuf și alte specii limicole.
- Insula Popina (98 ha), formată pe lacul Razelm, adăpostește pe lângă speciile de păsări migratoare care cuibăresc aici și singurul păianjen veninos din România, văduva neagră sau miriapodul gigant.
- Periteașca – Leahova (4 125 ha) reprezintă un loc de popas și hrănire pentru gâsca cu gât roșu, pelicani, rațe și călifari. Cuprinde o serie de grinduri nisipoase, Insula Bisericuța, lacurile Leahova Mare și Mică, Periteașca și Coșna.
- Grindul Lupilor (2 075 ha) nu se referă neapărat la specia din titlu, singura specie carnivoră mai mari de aici fiind șacalul auriu. În rest, zona este una de importanță ridicată pentru reproducerea naturală a speciilor de pești, crap, plătică sau șalău.
- Grindul Chituc (2 300 ha) cuprinde o serie de lacuri mici, care pe timp de iarnă sunt de o reală importanță pentru păsări.
- Insula Ceaplace (117 ha) este una dintre cele trei locații de pe teritoriul României care găzduiesc colonii de pelicani creți.
- Pădurea Letea (2 825 ha) este cea mai nordică pădure subtropicală din Europa, pe teritoriul acesteia întâlnindu-se mai multe specii rare de orhidee și multe păsări care preferă zonele terestre și sărăturile.
- Lacul Nebunu (115 ha) oferă condiții optime de cuibărit și hrană pentru mai multe specii de păsări (stârcul roșu, țigănușul, stârcul galben, stârcul cenușiu, lișița, corcodelul mic, cormoranul mic).
- Sacalin – Zătoane (21410 ha) oferă condiții prielnice pentru cuibăritul lebedei, iar insula Sacalin oferă adăpost și loc de cuibărit pentru mai multe specii limicole.
RECOMANDĂRILE NOASTRE
- Primăvara târzie este cel mai bun anotimp pentru o vizită în Deltă. Păsările se întorc din migrație, peisajul înverzește, iar spre final de mai deja își fac apariția și nuferii. În același timp este prohibiție la pescuit așa că nu este foarte mare aglomerație pe canale și este mult mai liniște.
- Nici celelalte anotimpuri nu sunt de ocolit, toamna aduce în peisaj o nouă migrație iar speciile pe care le puteți întâlni pot fi unele rare și deosebite. Iarna este spectaculoasă mai ales dacă îngheață lacurile, iar peisajul se schimbă complet. În luna februarie pelicanii creți se îmbracă deja în penaj nupțial, această specie fiind una dintre cele mai impresionante din Deltă în acest moment.
- Mila 23 este poate cel mai bun punct din care să explorați Delta, este liniștit, nu este pe canalele mari, iar poziționarea lui în mijlocul rezervației facilitează transportul către aproape orice altă zonă. Letea este cel mai bine conservat sat din Deltă, iar dacă vreți să descoperiți specificul caselor pescărești acesta este locul perfect de explorat. Sfântu Gheorghe oferă și el un specific aparte, mai ales prin faptul că peisajul se schimbă iar unirea Dunării cu Marea Neagră este de neratat pentru o experiență completă, mai ales dacă vă doriți și un colț de plajă sălbatică.
- Pădurea Letea este un loc aparte unde poți admira liana grecească cum se cațără pe copacii din jur, poți vedea multe specii de orhidee sau stejari foarte bătrâni, ce alcătuiesc un peisaj unic în România format de dunele de nisip ce alternează cu fâșii de vegetație.
- Alegeți întotdeauna un ghid priceput și bărci de mică viteză care să nu deranjeze locul. Delta se descoperă în liniște, în ritm mai lent și nu navigând cu viteză. Experiența completă și poate cea mai inedită este dată de o plimbare cu caiacul, așa că nu ratați această oportunitate. Noi vă recomandăm www.descoperadeltadunarii.ro