Din vârfurile de nord ale Carpaţilor Orientali, dacă te întorci spre est şi vrei să cobori spre Suceava şi spre podişul acesteia, dai de nişte trepte naturale, rotunjit cioplite de vânt şi vreme, acoperite de un covor uriaş ţesut din păduri şi poieni. Sunt Obcinele Bucovinei, adică trei culmi mari împădurite, alungite şi arcuite sub înălţimile vecine, ca nu cumva acestea să se prăvălească peste râurile şi satele din partea de nord a Moldovei. Alte spinări muntoase mai mici proptesc graniţa cu Ucraina, chiar deasupra lor. Toate aceste obcine formează un tărâm aparte, cu sate ieşite din istorie, cu luminişuri înroşite de zmeură şi cu rugăciuni rostite la ceas de seară între ziduri de mânăstiri.
Cu Munţii Ţibăului şi ai Suhardului la vest şi cu Rarăul în sud, nu e de mirare că Obcina Mestecăniş are fruntea cel mai sus ridicată. De fapt, obcinele din judeţul Suceava reprezintă subdiviziuni ale Carpaţilor Orientali, iar descreşterea lor în înălţime de la vest spre est face ca prezentarea lor să fie potrivită în acelaşi fel.
Două trecători importante lasă drumurile să ajungă din Transilvania spre Obcina Mestecăniş: la nord, Pasul Prislop, care aduce şoseaua de la Borşa, iar la sud – Pasul Mestecăniş, în care intră drumul european E58, ce trece munţii de la Bistriţa (mai întâi prin Pasul Tihuţa, apoi prin Vatra Dornei) şi merge dincolo de Câmpulung Moldovenesc, pentru a ajunge la Suceava. Pitorescul ambelor variante rutiere este dat de serpentinele ce curg tihnite prin pădurile Bucovinei, întrerupte de sate bogate şi văi largi.
Marginea vestică a Obcinei Mestecăniş o constituie, în mare parte, cursul Bistriţei Aurii, râu în care înoată încă legendara lostriţă. De la Cârlibaba, unde Bistriţa o ia în jos spre Iacobeni, şi până la Izvoarele Sucevei, valea pârăului Cârlibaba se înconvoaie uşor, urcând în nord, spre graniţă. În această zonă dintre munţi, sunetele şuvoaielor de apă sunt învinse de cele de bucium, atunci când, în plină vară, bucovinenii se strâng la Ciocăneşti pentru a se bucura de Festivalul Păstrăvului, pescuind, pregătind bucate şi prinzându-se în hore. Fiindcă Bistriţa Aurie are săritoare mici, plutele tradiţionale alunecă în voie pe apele reci, ascunzând păstrăvi curcubeu, mrene, scobari, lipani şi, mai rar, lostriţe. Iarna, când casele şi munţii stau sub omătul mare, ţăranii îşi amintesc de culorile poienilor şi le transpun pe coaja ouălor încondeiate.
Vârful Lucina din nordul Obcinei Mestecănişului este cel mai înalt – 1588 metri. Culmile obcinelor nu au ascuţişuri de stâncă, prăpăstii ori pereţi verticali pierduţi în nori, dimpotrivă, vârfurile se rotunjesc sub poienile cu flori, iar povârnişurile împădurite se unduiesc, lungindu-se spre văi. Potecile şi drumurile forestiere se întretaie la stâni şi în margini de fâneţe bogate, din care se ivesc acoperişurile din lemn ale sălaşelor. Tot pe pantele domoale, între brazi şi ierburi înalte, fructele de pădure ies vara în defilarea lor multicoloră, adăugând şi parfumuri discrete adierilor de vânt. (Continuare aici)
