Târgul de Fete de pe Muntele Găina – cei mai iscusiți meșteri populari premiați pentru păstrarea meșteșugurilor tradiționale

 

 

Cei mai iscusiți meșteri populari din județul Alba au fost premiați, sâmbătă, în debutul Târgului de Fete de pe Muntele Găina pentru modul în care păstrează și promovează meșteșugurile tradiționale românești. Târgul, considerat una dintre cele mai mari și mai vechi sărbători populare în aer liber din România, a debutat în comuna Avram Iancu, localitate aflată la poalele Muntelui Găina, iar, sâmbătă seara, s-a mutat pe munte unde continuă până duminică seara cu un târg al meșterilor populari, spectacole folclorice și o petrecere în aer liber. 

Târgul de Fete a debutat, sâmbătă, în Avram Iancu, cea mai apropiată localitate de Muntele Găina unde a avut loc ultima etapă a Festivalului concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, etapă dedicată meșterilor populari. Juriul concursului, format din specialiști în etnografie și folclor, a evaluat modul în care meșterii înscriși în competiție păstrează meșteșugurile tradiționale și i-a premiat pe cei mai iscusiți dintre aceștia. Astfel, Aurelia Matei din Gârda de Sus a fost declarată meșterul tradițional al județului Alba în 2019 pentru modul în care păstrează și promovează vechiul obicei al cusăturilor tradiționale. 

„Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru darul pe care mi l-a hărăzit de a face haine tradiționale. Mă înclin în fața tuturor celor care apreciază munca mea și ceea ce fac eu. Totodată vreau să le spun tuturor românilor să păstreze și să promoveze tot cea ce avem mai valoros: credința în Dumnezeu, cultura și tradițiile noastre românești. Aceasta este zestrea noastră cu care trebuie să ne mândrim și să o transmitem mai departe generațiilor viitoare”, a spus meșterul tradițional Aurelia Matei. 

Premii Secțiunea Meșteșuguri Tradiționale:

Meșterul tradițional al județului Alba în anul 2019: Aurelia Matei (Gârda) – cusături tradiționale

Premii speciale: 

Ioan Olea (Stremț) – prelucrarea fierului

Mihaela Holiartoc (Avram Iancu) – țesături

Maria Cioara (Stremț) – meșteșugul torsului cânepei

Eugenia Tecșa (Stremț) – melițatul cânepei

Lucreția Gordeș (Feneș) – țesături

Ana Ciocănea (Stremț) – țesături cânepă

Nicolaie Beleiu (Avram Iancu) – meșteșugul lemnului

Oana Alexandra Stanciu (Săsciori) – pictură pe sticlă

Simion Tric (Stremț) – împletit coșuri

Elena Buja (Biia) – țesături

Aurel Mereu (Stremț) – împletit cânepă

Liviu Similie (Șugag) – cojocărit

Ioan Pop (Stremț) – cizmar

Daniel Haneș (Vidra) – arta lemnului

Viorel Gligor (Arieșeni) – confecționat tulnice

Traian Bădău (Avram Iancu) – arta lemnului

Nicolae Beleiu (Arieșeni) – arta lemnului

Mariana Gligor (Câmpeni) – țesături tradiționale

Daniela Anca (Laz) – pictură religioasă pe sticlă

Marian Mereu (Stremț) – țesături tradiționale

Premii de participare: 

Angela Buta (Roșia Montană) – cusături

Petru  Cernat (Șugag) – icoane pe sticlă

Crina Popa (Stremț) – modelaj ceramic

Monica Pop (Stremț) – cusături

Duminică, Târgul de Fete continuă la ora 10:00 cu un ceremonial solemn la Crucea Iancului de pe Muntele Găina, unde va avea loc o slujbă Te Deum și oficialitățile prezente la eveniment vor depune coroane de flori. Momentul solemn va fi accentuat de Tulnicăresele din Avram Iancu și Fanfara „Augustin Bena” a Județului Alba.

La ora 10:30 va fi deschis Târgul Național al Meșterilor Populari la care meșteri iscusiți își vor prezenta roadele muncii lor, respectiv obiecte tradiționale pe care continuă să le fabrice prin tehnici vechi de sute de ani. Programul va continua cu un spectacol extraordinar de folclor deschis de Ansamblul Folcloric „Jidvei România” – Junii de la Jidvei și Fetele de la Jidvei și soliștii vocali: Iulia Șchiau, Ioana Agârbiceanu, Raluca Dulău, Cristina Todor, Ionela Răspop, Oana Marian, Daniela Popa, Andrei Ivănuș, Cătălin Rus, Iulia Banciu, Aurel Lupu, Alexandru Popescu, Dumitru Stroie, Cătălin Noja. Spectacolul va continua cu Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al Judeţului Alba, dirijor Alexandru Pal, coregrafi Alexandra și Flaviu Mîrza, împreună cu soliştii vocali: Maria Filimon, Nicolae Plută, Floricica Moga, Dorina Narița, Nicolae Tuhuț, Bogdan Toma, Leontina Fărcaș, Ciprian Roman, Traian Jurchela și Cornel Borza. În program va evolua și Ansamblul Folcloric din Arad, Izabela Tomiță și Grupul vocal tradițional „Doruri Sibiene”. 

În finalul spectacolului, este pregătit un recital special susținut de Tudor și Nicolae Furdui Iancu alături de Grupul Instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia. 

Târgul de Fete de pe Muntele Găina este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Primăria și Consiliul Local Avram Iancu. Târgul de Fete este cea mai mare sărbătoare românească în aer liber, fiind un brand al județului Alba, dar și al tuturor românilor. Are o vechime de sute de ani și este organizat anual în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie). 

Accesul pe platoul de pe Muntele Găina, unde se desfășoară manifestările, este posibil pentru autoturisme și microbuze de până la 20 de locuri. Pe drumul județean DJ 762 se ajunge în comuna Avram Iancu, localitatea cea mai apropiată de Muntele Găina, iar de aici drumul se continuă pe un drum pietruit și practicabil pentru mijloacele auto până pe platoul unde au loc manifestările. 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole