Cheile Ordâncușei se întind pe o lungime de 2,5 km pe valea Ordâncușa, afluent de stânga al Gârdei Seci. Drumul ce urcă pe valea Ordâncușa este străjuit de pereți de calcar înalți care se îngustează atât de mult, încât șoseaua trece peste patru poduri de beton ce ocupă toată lățimea văii. Pereții calcaroși găzduiesc multe peșteri, grote și portaluri. Aici se găsesc 70 de peșteri, grote și portaluri.
După câteva sute de metri de la intrarea în canion, în versantul drept se deschide marea arcadă a Peșterii Corobana lui Gârțău, adăpost ideal pe timp de ploaie. La nici 200 m în amonte ajungem la peștera Poarta lui Ionele.
Este o peșteră protejată, fiind adăpostul a mai multor specii de lilieci. La partea superioară a versantului drept se află peștera de sub Zgurăști, și ea ocrotită. Cheile Ordâncușei ne apropie și de Peștera Scărișoara. (Continuare aici)