Concert extraordinar de Paște la Palatul Cultural din Blaj

 

Palatul Cultural din Blaj găzduiește duminică, 21 aprilie 2019, un concert extraordinar de muzică religioasă dedicat Sfintelor Sărbători de Paști.

Evenimentul va începe la ora 19,00, iar intrarea este liberă, pe baza invitațiilor care pot fi obținute de la Palatul Cultural din Blaj. Alături de Orchestra de Cameră ,,Augustin Bena” a Județului Alba, vor urca pe scenă Dan Liviu Cernat (concert maestru), Alexandru Pal (dirijor și orchestrator), ,,Mugurii de Tezaur” coordonați de Leontina Fărcaș, Grupul vocal „Aghios”, Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Narița, Floricica Moga, Izabela Tomiță și Grupul vocal „Doruri Sibiene”.

„În Duminica Floriilor, vă invităm cu drag să ne bucurăm împreună de un concert extraordinar de muzică religioasă. Este un dar din suflet pentru suflet oferit tuturor creștinilor care așteaptă cu smerenie Marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Muzica religioasă face parte din zestrea culturală și din identitatea poporului român, fiind dovada vie a credinței și tradițiilor noastre strămoșești”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Concertul este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăria Municipiului Blaj și Palatul Cultural Blaj.

Echipa de comunicare a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole