23 de soferi prinsi bauti la volan!

Trei infracțiuni rutiere reținute, într-o singură zi, în sarcina unui tânăr din Cugir

În săptămâna trecută, 23 de şoferi au fost depistaţi conducând sub influenţa alcoolului. Șase dintre ei s-au ales cu dosare penale, iar faţă de 17 a fost luată măsura sancţionării contravenţionale. Poliţia rutieră Alba reaminteşte conducătorilor auto că şofatul este incompatibil cu consumul de alcool.

În săptămâna 07 – 13 decembrie 2020, poliţiştii rutieri din judeţul Alba au acţionat, în conformitate programul European TISPOL-ALCOHOL, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule fiind sub influenţa alcoolului. 

Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au constatat 506 abateri contravenţionale de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, pe care le-au sancţionat cu amenzi în valoare totală de 51.740 lei, 17 dintre acestea fiind aplicate pentru consum de alcool. 

Totodată, au fost reţinute 42 de permise de conducere şi au fost constatate 12 infracțiuni la regimul rutier, din care 6 de conducere sub influenţa alcoolului. 

Poliţia rutieră Alba reaminteşte conducătorilor auto că şofatul este incompatibil cu consumul de alcool şi le readuce în atenţie câteva aspecte legate de aceasta.

Conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice are efecte deosebit de periculoase, întrucât alcoolul încetineşte timpii de reacţie, creează dificultăţi în aprecierea vitezei şi a distanţelor, îngreunează mişcările şi scade capacitatea de concentrare.

Şansele de a fi implicat într-un accident rutier cresc în mod semnificativ în cazul în care s-au consumat băuturi alcoolice.

Potrivit prevederilor legale, în situaţia în care persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă. Pe timpul cercetării penale, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

Recomandari

Alte Articole