# 10 PENTRU SIGURANȚĂ – ÎN ULTIMA ZI DE VACANTĂ, PĂRINȚII ȘI ELEVII AU PARTICIPAT LA LECȚIA SIGURANȚEI

                 

La final de vacanță, polițiști, jandarmi, pompieri și specialiști A.N.I.T.P. și A.N.A. au fost prezenți în mijlocul comunității și au discutat cu copiii și părinții despre siguranța celor mici. Acțiunea a avut loc în cadrul Campaniei de informare și prevenire “#10 PENTRU SIGURANȚĂ”, derulată, la nivel național, de Ministerul Afacerilor Interne. 

Azi, 8 septembrie, în ultima zi de vacanță, în municipiul Alba Iulia, a fost lansată campania de informare și prevenire, intitulată, în mod sugestiv “#10 PENTRU SIGURANȚĂ”, care are ca scop creșterea gradului de informare al elevilor, părinților și profesorilor, în legătură cu riscurile infracționalității în unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora. 

Acțiunile s-au desfășurat într-un centru comercial din municipiul Alba Iulia și în zona Cetății Alba Carolina unde, specialiști în prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, Inspectoratului Județean de Jandarmi „Avram Iancu” Alba, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” Alba, Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia și Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia, au discutat cu elevii și cu părinții acestora despre cele mai bune măsuri de protecție împotriva victimizării din infracțiuni sau ca urmare a unor situații de urgență. 

Tinerii au fost îndemnați să fie precauți atunci când întâlnesc persoane necunoscute, să nu accepte propuneri venite, prin internet, din partea unor așa-ziși prieteni, să nu intre în dispute cu colegii, să nu răspundă cu violență la provocări, să nu cedeze eventualelor propuneri de a consuma substanțe interzise și să ceară ajutorul părinților, profesorilor și specialiștilor în prevenire din cadrul instituțiilor M.A.I.

Părinților li s-a recomandat să fie cei mai buni prieteni ai copiilor lor, să le cunoască anturajul și preocupările, să știe, în permanență, unde sunt și cum își petrec timpul liber. Aceștia au fost informați despre consecințele devastatoare ale consumului de droguri și al traficului de persoane și despre modalitățile de evitare a victimizării din astfel de infracțiuni.       

Campania #10 PENTRU SIGURANȚĂ va continua, în perioada 9 – 20 septembrie 2019, când specialiștii în promovarea siguranței din cadrul structurilor locale ale M.A.I. vor participa la 60 de acțiuni informativ – preventive planificate a se desfășura în peste 50 de unități de învățământ din județul Alba. 

Activitățile se vor derula cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Alba și al Inspectoratului Școlar Județean Alba și vor avea și o componentă adresată dascălilor, ca și multiplicatori de mesaj preventiv, astfel încât, la lecția siguranței, toți elevii să ia nota 10.    

Siguranța copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinți, cadre didactice și instituții abilitate să prevină delincvența juvenilă!             

Recomandari

Alte Articole