ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE 2022 – 200 DE ANI ÎN SLUJBA COMUNITĂȚII. ACTIVITĂŢI DE PROMOVARE A PROFESIEI DE POLIŢIST

 

Caravana promovării profesiei de poliţist și Ziua Porților Deschise au fost câteva dintre activitățile desfășurate de polițiștii din Alba, azi, 22 martie, în cadrul manifestărilor publice dedicate sărbătoririi  Zilei Poliției Române.  

Azi, 22 martie 2022, poliţiştii din Alba şi-au dat întâlnire cu peste 600 de elevi dornici să afle mai multe despre profesia de poliţist. 

„Caravana promovării profesiei de poliţist”, formată din poliţişti din structurile de resurse umane, rutieră, ordine publică, acţiuni speciale, siguranță școlară şi prevenire a criminalităţii, a fost prezentă la Colegiul Tehnic ”Ion D. Lăzărescu” Cugir, Școala Gimnazială ”Iosif Sârbu” Șibot și la Școala Gimnazială ”Ioan Mihu” Vinerea.  

Elevilor le-au fost oferite informaţii despre şcolile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care pregătesc agenţi şi ofiţeri de poliţie, precum şi condiţiile pe care un candidat trebuie să le îndeplinească, pentru a participa la concursul de admitere la o astfel de instituție de învățământ.  

Au fost discutate aspecte legate de abilităţile necesare unui poliţist, avantajele oferite tinerilor care urmează  şcolile de poliţie (gratuitate la cazare şi masă, un loc sigur de muncă la finalizarea studiilor), iar elevii au fost invitaţi să se gândească la posibilitatea alegerii unei cariere în poliţie şi au fost încurajaţi să se pregătească din timp pentru un eventual examen de admitere.

Alături de informațiile legate de profesia de polițist, elevii au primit și recomandări pentru un comportament responsabil, care să-i ferească de victimizarea din infracțiuni. 

La aceste activități, alături de polițiști, au fost prezenți și specialişti din cadrul  Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Alba. 

Acțiuni de promovare a profesiei au desfășurat și polițiștii din Zlatna, care au fost prezenți la Liceul ”Corneliu Medrea” din oraș. 

La Poliția Municipiului Sebeș, zeci de preșcolari și școlari au luat parte la o ”Ziua Porților Deschise”, ocazie cu care au interacționat cu polițiștii și au admirat autospecialele de poliţie şi tehnica din dotare. 

Acțiunile de promovare a profesiei de poliţist, cuprinse în programul manifestărilor dedicate „Zilei Poliţiei Române 2022”, vor continua.

Reamintim faptul că vineri, 25 martie, începând cu ora 10,00, în Piața Cetății din Alba Iulia, vor avea loc activităţi demonstrative și vor fi expusese mijloace de intervenţie, iar toți cei interesați sunt așteptați pentru a interacționa cu polițiștii. 

 

Recomandari

Alte Articole