Între 18 şi 20 august, toţi locuitorii Sebeşului, precum şi oaspeţii urbei, sunt invitaţi să participe la „Zilele Municipiului Sebeş”, ediţia anului 2017 fiind găzduită în Parcul Arini. Joi, 17 august, începând cu ora 19.00, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica”, va avea loc un moment festiv de primire a delegațiilor oficiale din țară și din străinătate, moment care se dorește a fi, deopotrivă, o invitație deschisă spre comunitate, care ne va introduce în atmosfera de sărbătoare.
Mesajul evenimentului este “Trăieşte Sebeşul de astăzi!”. Un mesaj pozitiv, pentru o comunitate unită, care îşi dovedeşte apetitul pentru evenimente de calitate. Oraşul nostru are o poveste. O spun străzile din centrul istoric care te aştepţi să te conducă într-o călătorie în timp. O spun zidurile cetăţii medievale. O spun oamenii. Sufleul oraşului trăieşte prin oameni. Şi împreună scriem povestea Sebeşului. Sebeşul de astăzi trăieşte!
Am reunit bugetele alocate în mod tradiţional „Zilelor Oraşului” cu bugetul festivalului medieval, aflat în calendarul cultural, pentru a da contur unui eveniment cu un standard calitativ ridicat, găzduit de o locaţie nouă, generoasă ca spaţiu, potrivită pentru manifestări de agrement şi foarte îndrăgită de sebeşeni: Parcul Arini. Bugetul total alocat este de aproximativ 115.000 EURO.
Imaginea evenimentului va fi spectacolul „CAVALERII” susţinut de Asociaţia Culturală „Lupii Albi”, care are în distribuţie actori cunoscuţi: Ioan Isaiu, Elvira Deatcu, Vlad Miriţă, Bogdan Jianu, Antonia Ionescu, Dan Ionescu, Adrian Curpene. Publicul va avea ocazia să trăiască în timp real scene de luptă realizate de actori şi de cascadori profesionişti, să admire costumele, efectele speciale. Este un spectacol pentru toate vârstele, cu un scenariu adaptat pentru Sebeş.
Din oferta noastră muzicală fac parte artişti aflaţi în vârful clasamentelor: Carla’s Dreams, 3Sud-Est, Alina Eremia, Amna. Nico și Daniel Iordăchioaie vin cu șlagărele de altă dată. Pe lista invitaţilor am inclus, de asemenea, solişti şi trupe locale pop-rock. Dinu Iancu Sălăjanu, Ansamblul Doina Timișului, Adina Hada și Șoimii Carpaților sunt capete de afiş pentru spectacolul de folclor, din care nu vor lipsi nici interpreţii şi ansamblurile din zona Sebeşului.
Din punct de vedere tehnic, vom oferi publicului o scenotehnică cu elemente care depăşesc ceea ce s-a realizat până în acest an la Sebeş. Dimensiunile scenei vor fi de aproximativ 14/12/10 metri, cu efecte speciale, cu 2 ecrane led care vor acoperi cca 30 mp şi care vor reda imagini spectaculoase de pe scenă, din backstage şi din public. Regizorul va alege imagini din public, oamenii vor deveni vedete pentru câteva secunde, mesajul nostru fiind că acest eveniment le este dedicat, îi vrem parte din poveste, vrem ca Sebeşul să trăiască, să participe!
Ne bucurăm de parteneriatul ONG-urilor locale: GISAS, Astra, Fanfara din Petreşti, cluburile de dans din oraş, micuţii solişti de folclor din Grupul vocal „Felician Fărcaşiu”, seniorii din Grupul 60+, contribuţia fiecăruia fiind importantă şi valoroasă pentru comunitate. Mulţumim şi satelor învecinate care participă la tradiţională paradă a portului popular, precum şi tuturor artizanilor care se vor afla pe „Ulița meşteşugarilor”, o expoziție cu demonstrații lucrative şi cu obiecte autentice din lada de zestre a bunicii.
Atmosfera predominantă a evenimentului va fi cea cu tentă medievală: de la momentul deschiderii festive din seara zilei de joi (cu torţe, cavaleri şi domniţe, cu solii din oraşele înfrăţite, cu fachiri), la tabăra medievală care se va instala în Parcul Arini. Toate activităţile, cu precădere cele mediale, vor sugera ideea de călătorie în timp: expoziţii de arme şi armuri, expoziţie de vesminte de epocă, lecţii de folosire a armelor, demonstraţie de luptă (Cavalerii „Cetăţii Roşii” Sibiu), bucătărie medievală.
Un detaliu important pentru cetăţenii Municipiului Sebeş este că pe durata celor 3 zile, de vineri până duminică, vor avea la dispoziţie curse speciale de transport local, care le vor asigura în mod gratuit transferul spre zona Arini. Acestea vor acoperi localităţile aparţinătoare – Lancrăm, Petreşti, Răhău, astfel încât accesul publicului la eveniment să fie cât mai facil şi să evităm aglomerarea zonei cu maşini. Accesul auto în Parcul Arini va fi limitat, pentru siguranţa şi pentru confortul publicului.
Avem plăcerea de a vă invita să consultaţi site-ul evenimentului HYPERLINK „http://www.zilelesebesului.ro” www.zilelesebesului.ro, pentru cele mai noi informaţii despre program.
Organizatorii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Sebeş, Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş.
Parteneri media: Ziarul Unirea, Urbea Mea, ProAlba, SebesInfo, Ziarul Sebeşanul, Radio Orion, Radio Unirea, KISS FM, Alba Carolina TV, Radio Reîntregirea, Agenţia de Publicitate artON Media.
Trăieşte Sebeşul de astăzi în cadrul unui eveniment… cât o călătorie în timp!
Primarul Municipiului Sebeș,
Dorin Nistor