Urmărit național, depistat de polițiștii din Alba Iulia în podul unei case

Polițiștii din Alba Iulia l-au depistat și reținut pe un tânăr din municipiu, care era urmărit la nivel național.

La data de 11 septembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, l-au identificat și reținut pe C.G., de 19 ani, din Alba Iulia.

Tânărul se ascundea în podul unui imobil de pe strada Măceșului din Alba Iulia și se sustrăgea executării unei măsuri educative, privativă de libertate, a internării într-un centru de detenție, pe o perioadă de 2 ani, la care a fost condamnat de Judecătoria Alba Iulia, la data de 26.06.2015.

Acesta era urmărit la nivel național din data de 05.08.2015.

C.G. a fost depus în Penitenciarul de Minori și Tineri Craiova, pentru executarea pedepsei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole