Un bărbat din Roșia de Secaș a fost reținut de polițiști. Acesta ar fi intrat, pe timp de noapte, peste o vârstnică din comună și ar fi violat-o. Va fi prezentat în fața procurorilor, pentru dispunerea măsurilor legale.
În dimineața zilei de 21 ianuarie 2020, polițiștii Postului de Poliție Roșia de Secaș au fost sesizați de o femeie de 86 de ani, din comună, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că, în noaptea de 20/21 ianuarie 2020, un bărbat de 35 de ani, din comună, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi escaladat gardul locuinței vârstnicei, iar apoi prin forţarea uşii de acces, ar fi pătruns în casă. Profitând de vârsta înaintată a femeii și imposibilitatea acesteia de a se apăra, bărbatul ar fi violat-o, iar ulterior ar fi părăsit locuința acesteia, deplasându-se la domiciliu.
Față de bărbat, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și violare de domiciliu, urmând ca în cursul zilei de azi, 22 ianuarie, să fie prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.