La data de 16.07.2016, în jurul orelor 14.14, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Cîmpeni au fost sesizaţi cu privire a faptul că pe DN 75 a avut loc un accident de circulaţie.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiști s-a constat că J.JS. de 41 de ani, din Polonia, în timp ce conducea o motocicleta, pe direcţia de mers Arieşeni – Cîmpeni, la km. 55+200 m, într-o curbă cu viraj la dreapta, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum (carosabil umed – timp ploios), a derapat şi a pierdut controlul motocicletei, iar în cădere s-a lovit de partea din faţă a unui autoturism condus regulamentar.
În urma accidentului rutier conducătorul motocicletei fost transportat la Spitalul orășenesc Cîmpeni, iar la orele 18,00 în timp ce se afla sub supraveghere medicală a decedat.
Cercetările continuă.