Un bărbat din Alba Iulia a fost implicat în două scandaluri, în mai puțin de două ore

În mai puțin de două ore, un bărbat din Alba Iulia a provocat și a participat la două scandaluri cu aceeași persoană. La primul a luat bătaie, iar după al doilea a fost sancționat contravențional de jandarmi.

Primul incident a fost semnalat miercuri, 22 aprilie, la ora 19.00 de V.K. (31 de ani), din Alba Iulia, care a apelat 112 și a solicitat ajutor deoarece fusese bătut de o altă persoană. Bărbatul a fost găsit pe strada Gheorghe Șincai, era în avansată stare de ebrietate și prezenta urme de lovituri la nivelul capului. A fost condus la UPU Alba Iulia pentru a primi îngrijiri medicale, iar pe drum a relatat jandarmilor că loviturile i-au fost aplicate de un bărbat pe care îl cunoaște și alături de care consumase băuturi alcoolice. Presupusul agresor a fost identificat ca fiind R.C. (28 de ani) și, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, a fost întocmit un proces verbal de constatare, urmând ca polițiștii să continue cercetările în cauză.

În jurul orei 21.00 o femeie a solicitat prin 112 prezența jandarmilor pe strada Craivei din Alba Iulia deoarece doi bărbați se certau, se îmbrânceau și se amenințau reciproc cu acte de violență. Jandarmii au acționat pentru aplanarea conflictului după care au trecut la verificarea împrejurărilor în care acesta a apărut. A reieșit astfel că, după ce a plecat de la spital, V.K. a continuat să consume alcool, iar la ora 21.00 l-a întâlnit pe cel pe care, cu două ore în urmă, l-a indicat că-l agresase. Pornind de la neînțelegerile mai vechi, amplificate de faptul că ambii prezentau semne a unui consum excesiv de alcool, între cei doi a izbucnit un scandal și fără intervenția oportună a echipajului de jandarmerie s-ar fi putut ajunge din nou la apariția unor fapte de natură penală. Au fost îndrumați să se îndrepte spre casă, li s-a făcut recomandarea să evite alte incidente și au fost sancționați cu câte o amendă în valoare de 200 de lei.

Recomandari

Alte Articole