Editorial – Răzvan ŞTEFAN
Spectacolul cu cătușe din ultima vreme mi-a stârnit o sumedenie de trăiri. Dacă în alte părți se vorbește despre “guvernul din umbră”, la noi se poate vorbi despre guvernul de “la răcoare”. Iar perspectivele sunt ca situația să devină și mai complicată, vorbindu-se de posibilitatea de a avea chiar mai multe guverne după gratii, întrun viitor care vine buluc peste noi.
Există o mulțime destul de mare constituită din reunirea celor care nu au “cedat” încă anchetatorilor, cu cei care se învârt în aria suspiciunilor. Din acest grup consistent de gulere albe, pariorii fac chiar rămășaguri pe următoarele capete care urmează să cadă. Această mulțime freamătă bocind: “Ce ne facem cu țara, că nu mai semnează nimeni vreo hârtie, nu mai mișcă nimeni ceva de frică”. Când trece peste acest moment uman, mulțimea se împarte în diverse discursuri (că nu au învățat să tacă!). Ba că nu au făcut decât să semneze “ca primarul”, ba că nu aveau cum să știe ce se întâmplă cu fondurile de campanie, ba că “și Năstase a făcut la fel”. În orice caz, banii, dacă au existat, nu au ajuns și nu aveau cum și de ce să ajungă la ei. Alții sunt de vină, și în general, această mulțime vag definită prin termenul echivoc “alții”, dacă poate fi arătată, este în partidul advers. Noi? Niciodată… Nu aveam cum! Etc
Despre acest “nu aveam cum”, am să vă povestesc ceva.
Pe vremuri, când articolele de fapt divers constituiau singura bucurie a cititorului de presă românească, în România Liberă exista o rubrică intitulată “Din carnetul grefierului”. Pentru asta, cineva cu fler, se interesa de cauzele mai mărunte din tribunale și scotea citate edificatoare. Țin minte o astfel de notiță preluată în rubrica amintită. Se întâmpla prin anii ‘70. Era vorba despre “un tovarăș” care fusese arestat de miliție pentru furt de buzunare. Polițiștii mă vor corecta, subliniind că nu e normal să spui“de buzunare” din moment ce hoțul fură “din buzunare”… Oricum, dvs ați priceput clar despre ce este vorba…
Pentru înțelegerea scenei în profunzime, acum trebui să vedem ce spune dicționarul despre “tiră”: “Obiect cu care hoțul își acoperă mâna pentru a distrage atenția victimei”.
Să revenim. Tovarășul inculpat, avea, așa cum e normal, dreptul la cuvânt înainte de pronunțarea sentinței. Grefierul acestui caz a notat modul în care și-a susținut acesta nevinovăția: “Onorată instanță, era înghesuială, nu aveam cum să fur. Stăteam pe scara autobuzului. Cu o mână mă țineam de bară și în cealaltă aveam tira. Cu ce mână să mai fur?”
Fără să vrea, infractorul, încercând să manipuleze logica, se autodenunța ca făptaș. Cam așa îmi par mie toate dezvinovățirile acestor zile. Ați pomenit vreun ministru cu trei mâni?
Aglomerația Română
