Terapia cu anticorpi monoclonali, administrată la primul pacient, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Terapia cu anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru SARS-CoV-2 a fost administrată în premieră, marți, 19 octombrie 2021, la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.

Primul pacient care a beneficiat de acest tratament are 22 de ani și întrunește criteriile prevăzute de către specialiștii comisiei de Boli Infecțioase a Ministerului Sănătății pentru a beneficia de aceste antivirale. Medicația ajută pacienții infectați la debutul bolii să nu mai dezvolte forme severe

. Bărbatul a fost transferat, marți, de la Spitalul Orășenesc Câmpeni, la secția de Boli Infecțioase a SJU Alba Iulia. Echipa medicală care se ocupă de cazul său a decis, potrivit anamnezei și investigațiilor, că este oportună administrarea de anticorpi monoclonali. Pacientul a necesitat și efectuat, în trecut, transplant medular (transplant de măduvă osoasă), are o formă ușoară spre medie de COVID-19, dar cu mare potențial de agravare în lipsa acestui tratament. Acesta se află în primele zile de la contactarea infecției cu SARS-CoV-2. La acest caz, SJU Alba Iulia a colaborat foarte bine cu toate instituțiile medicale implicate. Terapia a fost administrată la scurt timp de la primirea fiolelor de anticorpi monoclonali.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole