Ieri, la ora 03:05, poliţiştii de siguranţă publică din Cugir, au depistat pe strada Tineretului din Cugir, un autoturism care circula cu viteză mare, motiv pentru care au pornit în urmărirea lui. Acesta a fost oprit pe strada I. Creangă din Cugir iar în urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că şoferul acestuia, P.M.L., de 22 de ani, din Cugir, nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Acesta a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest şi de asemenea să fie condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de P.M.L. au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea fără permis şi refuz de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei..