Spirit civic: Un cetățean din Alba Iulia a predat polițiștilor un portmoneu cu bani, găsit pe stradă

Un alt cetățean din județul Alba a dat dovadă de spirit civic și a predat poliției un portmoneu cu bani și acte, găsit pe stradă. Inspectoratul de Poliție Județean Alba îi adresează, în mod public, felicitări!

Ieri, 14 ianuarie a.c., la Inspectoratul de Poliție Județean Alba s-a prezentat domnul Țuțuian Cornel, din comuna Ighiu și a predat ofițerului de serviciu un portmoneu în care era suma de 500 de lei precum și acte de identitate, documente personale și carduri, pe care l-a găsit pe o stradă din localitatea Șard.

Polițiștii au reușit să identifice persoana care a pierdut portmoneul, o femeie în vârstă de 32 de ani, din Alba Iulia, căreia i l-au restituit.

Recomandari

Alte Articole