Ieri, la ora 18.30, poliţiştii din Cugir, în timp ce acţionau pe strada Griviţei din Cugir, au efectuat semnal de oprire unui autoturism care circula înspre strada 21 Decembrie 1989.
Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul poliţiştilor, motiv pentru care aceştia din urmă au pornit în urmărire, reuşind oprirea autoturismului într-o parcare din spatele blocurilor de pe strada 21 Decembrie 1989.
Şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orăşenesc Cugir unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui A.L., de 33 de ani, din Cugir, au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
În noaptea de 15/16.11.2013, la ora 02,30, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, în timp ce acţionau pe DN 67 C, au observat un autoturism care se deplasa în direcţia Şugag – Tău-Bistra, cu luminile stinse. Poliţiştii au trecut la urmărirea autoturismului care a fost oprit iar conducătorul acestuia a fost identificat.
G.E.I., de 26 de ani, din comuna Şugag, emana un puternic miros de alcool iar poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest.
Tânărul a refuzat să se supună testării, motiv pentru care a fost luată măsura conducerii lui la Spitalul municipal Sebeş unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de G.E.I. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.