De ce ar trebui să căutăm munții mici pentru drumețiile de toamnă? Pentru că sunt munții care se colorează cel mai frumos toamna, pentru că octombrie e luna lor, pentru că poți gusta porumbe și nuci și mere la coborârea de pe Citeră. Fie că vom căuta potecile Munților Mehedinți sau ale Munților Cernei, ale Munților Trascăului sau ale Coziei, toamna vom găsi cea mai caldă combinație de culori, cea mai plăcută ochiului și sufletului. C, ne poartă prin estetica naturii. Uneori natura îți poate oferi surprize pe care nu le poți anticipa. Nouă, această tură, ne-a prilejuit prima întâlnire cu lupul în sălbăticie, dar și descoperirea unor urme de urs care mergeau pe o distanță lungă în paralel cu urmele unui cerb. Singura așezare omenească temporară întâlnită pe traseu este ferma de La Dârdinaș, loc unde vă veți putea împrospăta rezervele de apă. În apropierea Vârfului Dâmbău există singurul refugiu turistic din Munții Trascăului, Refugiul Săruni. Acestea fiind spuse, să pornim într-o drumeție care ne va purta pașii din Pasul Bucium până pe cel mai înalt vârf al Munților Trascăului, Vârful Dâmbău. Vom umbla astfel pe cărările care duc din Munții Metaliferi în Munții Trascăului.
Din 7 mai, consultațiile medicale în regim ambulatoriu se efectuează în noul spațiu, din incinta Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia
Începând de marți, 7 mai 2024, consultațiile medicale în regim...
Deschide