Izvorând din Munţii Cindrelului, un pârău de munte se preface, în drumul său la vale, într-un râu repede, care, pe cea mai mare pare din cursul său, poartă numele de râul Sebeş. În partea sa de sus însă, această „apă viforoasă”, cum o numea Mihail Sadoveanu, poartă un nume vechi şi fascinant: Frumoasa.
Ce altceva i-ar fi putut îndemna pe oameni să dea unei ape repezi de munte numele de Frumoasa, dacă nu priveliştile minunate pe care le străbate în calea ei? Valea Frumoasei, nemurită de Sadoveanu – care, dându-i acest nume, se referă totuşi la râul Sebeş -, este şi azi acelaşi ţinut plin de vrajă. Deşi maşinile au înlocuit de mult căruţele, caii şi asinii, iar de-a lungul râului, amenajări hidroenergetice ne ancorează mintea în prezentul tehnologiilor moderne, sensibilitatea oamenilor, mult mai puţin schimbată, vibrează încă la frumuseţea peisajelor acestei sălbatice văi carpatine.
Râul izvorăşte de sub culmea Cindrel-Frumoasa, purtându-şi numele de poveste – Frumoasa -, pe primii vreo 22 km, până la confluenţa cu Sălanele, un mic afluent de pe stânga sa, unde s-a construit un baraj – finalizat în 1979 –, în spatele căruia s-a adunat un lac de acumulare: Oaşa. (Mai departe, în aval, de la Oaşa şi până la vărsarea în Mureş, râul poartă numele de Sebeş.)
Dar, în ciuda construcţiilor hidrotehnice moderne, Valea Frumoasei încă aminteşte de sălbatica spledoare care i-a inspirat lui Mihail Sadoveanu descrieri de o neasemuită forţă poetică: „În cea mai mare parte a cursului ei […], râpile împădurite ale muntelui se urcă oblu spre cer. […] Volbura apei tună între codri. Au trebuit sute de mii de ani puhoiului să spargă stânca şi s-o lucreze cu bătaia-i nedomolită…”
Cândva drum al păstorilor ce-şi urcau turmele spre înălţimi, Valea Frumoasei e azi mai puţin a ciobanilor şi mai mult a turiştilor, mai ales că pe aici trece şi una dintre şoselele cele mai spectaculoase – chiar cea mai grozavă, spun unii – din România, celebra Transalpina (DN 67C), care merge peste coama barajului de la Oaşa, acolo unde Valea Frumoasei devine Valea Sebeşului, la graniţa dintre judeţele Alba şi Sibiu. Mai jos de Oaşa, râul – devenit Sebeş – trece în judeţul Alba trece prin câteva aşezări ce merită câte o oprire, măcar pentru o vizită scurtă: Şugag, Căpâlna (unde se găsesc ruinele cetăţii dacice Căpâlna, sec II î.e.n. – 106 e.n., înscrisă pe lista patrimoniului mondial UNESCO), Petreşti (azi parte a municipiului Sebeş; localitatea a dat numele unei culturi neolitice, al cărei specific îl constituie o celebră ceramică pictată: cultura Petreşti); Lancrăm (locul naşterii lui Lucian Blaga, unde amintirea lui este păstrată de o serie de monumente: Casa Memorială Lucian Blaga, mormântul poetului, statuia care-l reprezintă) şi, desigur, oraşul Sebeş, în apropierea căruia se găseşte spectaculoasa rezervaţie Râpa Roşie.
Deşi azi prea rar auzim, precum Sadoveanu, ”deasupra, în apa lină a cerului, ţipătul pajurei”, măreţele tablouri descrise de el – „păduri după păduri, şi iarăşi păduri nesfârşite; […] piscuri cu pete de omăt. Munţi, râpi, codri, goluri …”, încă se mai înşiră de-a lungul râului năvalnic, îmbinându-se cu priveliştile vechilor aşezări, pentru a alcătui, în ciuda multelor deceniilor scurse şi a schimbărilor petrecute, un drum la fel de îmbietor acum ca şi în 1938, când marele scriitor a publicat „Valea Frumoasei”. (Continuare aici)
