In urma barării apelor Someşului Cald, a luat naştere lacul Tarniţa. Lacul de acumulare are un volum de peste 70 de milioane de metri cubi și se întinde între comunele Răşca, Mărişel şi Gilău, la vest de municipiul Cluj-Napoca. Lacul Tarnița este alimentat de apele Someşului Cald şi ale afluenţilor lui de pe un bazin hidrografic de 491 kilometri pătraţi. Suprafaţa lacului este de 220 de hectare, iar adâncimea maximă este de peste 70de metri.
Acesta este amplasat pe râul Someșul Cald, la aproximativ 30 de kilometri de Cluj-Napoca. Barajul a fost construit pe o fundaţie de roci stâncoase la o altitudine de circa 500 de metri. Construcţia impresionantă are 97 de metri înălţime şi o deschidere la coronament de 232 de metri, fiind cel mai suplu baraj în arc cu dublă curbură din România. Barajul Tarniţa a fost dat în folosinţă în 1974.
Barajul şi Lacul Tarniţa au un triplu rol. Au fost construite în scopul producerii de energie electrică dar apa din lac este folosită şi pentru alimentarea localităţilor Cluj-Napoca şi Gilău. Barajul are un rol important şi în oprirea viiturilor.
Legende urbane
Istoricul Ovidiu Pecican, în cartea sa „Clujul în legende“, susţine că după construirea barajului, Ceauşescu ar fi populat apa cu lostriţe. Rolul acestora ar fi fost de a „proteja” zona de curioşi. Aceşti peşti care ajung şi la peste trei metri lungime ar stau ascunși pe fundul apei. Legenda spune că uneori, însă, când apar intruşi care tulbură liniştea undelor, câte una se ridică înspre suprafaţă, atacând înotătorii şi chiar bărcile.
Din păcate, se pare că lostrițele lui Ceaușescu nu exista deoarece atunci când lacul a fost secat pentru lucrări de amenajare nu a fost descoperită nicio lostriţă.
