Poiana Ponor este situată în partea central-vestică a Parcului Natural Apuseni, ea dispune de un statut aparte, începând din anul 2003 când, a fost declarată zona de conservare specială a diversităţii biologice. Unică si surpinzătoare prin particularitățile sale, poiana oferă un cadru spectaculos indiferent de anotimp.
Din punct de vedere rutier, există 3 căi principale de acces în zona Parcului Natural Apuseni:
– Drumul European E60: Oradea – Huedin – Cluj-Napoca. Din Huedin, acces auto pe DJ761B la km 10, bifurcaţie spre Beliş-Fântânele (drum asfaltat) sau Răchiţele-Ic Ponor-Padiş (drum pietruit şi de pământ);
– Drumul European E79: Oradea – Beiuş – Deva. Din Sudrigiu, pe drum judeţean, bifurcaţie spre Pietroasa – Boga – Platoul Padiş (drum asfaltat)
– Drumul European DN75: Ştei – Câmpeni – Turda. Din satul de vacanţă Vârtop, spre Groapa Ruginoasă, Camping Glăvoi, Cheile Galbenei (pe trasee turistice);
La nivel local, urmărind marcajele (punct galben, respectiv albastru), accesul în Poiana Ponor se face fie dinspre Cabana Padis – coborând pe poteca marcată pe Valea Brădețului, fie dinspre Cetățile Ponorului traversând o culme împădurită. De asemenea, se poate ajunge în Ponor și dinspre Poiana Glăvoi, pe un drum de tractor ce străbate pantele cu lapiezuri, aceasta fiind și cea mai facilă cale de acces.
Poiana Ponor este una dintre puținele polii tipice din munții României – depresiune carstică închisă, de mare întindere, mărginită de versanți abrupți – care îndeplinește dubla condiție, de a avea atât alimentarea cu apă, cât și drenajul subteran, asigurate prin intermediul canalelor carstice.
Apele din Șesul Padiș ies la suprafața Poienii Ponor prin Izbucul Ponor, de la izbuc, pârâul are un mic sector cu pat înclinat, după care cotește brusc spre dreapta și trece la un curs domol, meandrat, străbătând fundul plat al depresiunii, pentru a se pierde în sistemul de sorburi (de aici și denumirea de Poiana Ponor, respectiv pârâul Ponor).
Unicitatea locului este dată tocmai de prezenta sorburilor – orificii strâmte acoperite cu nisip fin aflate în patul râului – care fac parte din sistemul de pierdere al apei. Când nivelul apei este scăzut există două sorburi în funcțiune. Atunci când nivelul apei crește, datorită ploilor persistente sau a topirii zăpezii, aceste sorburi nu mai pot drena întreaga cantitate de apa care se acumulează, depășind patul normal al râului. Pe masură ce nivelul apei crește și inundă zone de obicei uscate, intra în funcțiune noi sorburi. Cand nici acestea nu mai pot drena apa, întreaga poiana este ocupata de apele unui lac temporar. (Continuare aici)
Peisajul este impresionant, dominat de verdele crud al pășunii și de pădurile de conifere. Spre Valea Ursului, deasupra sorburilor, un perete calcaros în care sunt săpate câteva grote, mărginește poiana, sporinu-i farmecul. La rândul său Izucul Ponor reprezintă un fenomen carstic spectaculos, nefiind altceva decât un mic lac, alimentat printr-un sifon.
Poiana este spectaculoasă în fiecare anotimp: la începutul primăverii – ghioceii și brândușele invadează pajiștea, oglindindu-se pe luciul apei, vara – verdele crud este străbătut de turmele de oi, toamna – pajiștea devine multicolora, în timp ce iarna transforma poiana într-o mare pufosă de alb.
Pe lângă peisajele pitorești prezente aici, un alt aspect atractiv este dat de mireasma coniferelor, de aerul curat, puternic ozonat și de atmosfera liniștită, perfectă pentru o vacanță relaxantă sau pentru o escapadă în mijlocul naturii.
Pe terasele plate, pe care râul le-a creat de-a lungul timpului, turiștii obișnuiau să-și instaleze corturile, însă începând din 2003 camparea este interzisă.
Pentru a observa transformarea continuă a acestei zone unice, vă recomandăm să urmați unul dintre cursurile de apă, ce crează o parte a complexului sistem carstic din Parcului Natural Apuseni.
De pe platoul carstic Padiș, apele de suprafaţă, cât și cele subterane, ajung de la altitudinea de 1600 m la cea de 1280 m şi dispar în Ponoarele Tomaşca. După un parcurs subteran de 2200 m apa ajunge în Poiana Ponor, unde iese la suprafaţă printr-un puternic şuvoi de apă formând, Izbucul Ponor. Din Poiana Ponor, apa se pierde din nou prin sorburi, iar după alți 1087 m de parcurs subteran iese la suprafaţă în Cetăţile Ponorului, pierzându-se din nou sub pământ prin portalul mare al Cetăţii Ponorului. În galeriile peşterii apele intră în alte sorburi, şi după 1812 m ies la suprafaţă în Izbucul Galbenei. Ceva mai jos, şi apa Galbenei se pierde şi reapare în frumoasa cascadă Evantai, iar de aici cursul apei este de suprafata.
Urmând traseele marcate, care includ toate atracțiile naturale amintite mai sus, veti întelege mai bine felul în care apa a actionat de-a lungul timpului, asupra acestor locuri minunate.
